19.1 C
Sibiu
vineri, martie 29, 2024

Malul Cibinului, curățat de gunoaie în mod voluntar de 3 sibieni

Cele mai citite

3 sibieni au spus stop indiferenței. Au pus umăr la umăr și în mod voluntar au început o acțiune de curățare a malului râului Cibin. „Vreau să văd Cibinul civilizat și curat, să poată fi navigat cu bărcuțe,   iar malurile să devină alei de promenadă”, spune Lucian Ioan Macarie, inițiatorul acțiunii. „M-am autoeducat vizualizând diferite filmulețe cu imagini de poluare devastatoare și m-am hotărât să fac ceva în acest sens, puțin câte puțin. Am muncit alături de Hermann și nea’ Nicu, doi angajați ai unei firme austriece de salubritate, doi profesioniști în domeniu. Dar nu aș fi reușit fără ajutorul lui Mario Pătru, de asemeni de la firma de salubritate, care mi-a pus la dispoziție materialele necesare: mănuși, saci de 120 l, saci 240 l, încă un tip de saci intermediari, plus pe cei 2 angajați”, mai spune Lucian.

Cei 3 oameni au reușit în 6 ore de muncă să strângă aproximativ 52 saci, 120 l pe o suprafață de cca. 700 m de la podul Gușterița, malul stâng spre Piața Cibin. Lucian a încercat să angreneze și alți sibieni în acțiunea lui, însă nu a reușit. Nu se va da bătut pentru că acțiunea lui de curățare a râului Cibin continuă . „Trec pe lângă Cibin și văd rățuștele chinuindu-se în apa poluată. Mi-ar plăcea să stau pe o bancă și să le hrănesc, să alerg pe alei pietruite sau pur și simplu să mă plimb. Îmi doresc să văd bărcuțe pe Cibin pline cu oameni zâmbitori. Sunt convins că voi obține asta, în urma unei lungi perioade de muncă de convingere și perseverență”, mai spune sibianul.

 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Cum sărbătoresc sașii din Cisnădioara sărbătorile de Paște

În inima Transilvaniei, în preajma sărbătorilor pascale, aromele hencleșului se răspândesc în locuințe și în fiecare casă își are...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect