sibiu-pitesti-2008-605x

Administratie 21.07.2017

Costuri duble pentru autostrada Sibiu-Piteşti

Peste 3 miliarde de euro este ultima sumă vehiculată de Ministerul Transporturilor pentru construcția autostrăzii Sibiu-Pitești. Valoarea investiției înscrisă în proiectul Hotărârii de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici este de 15,061 miliarde de lei (3,3 miliarde euro). Costul este aproape dublu față de suma înscrisă în Master Planul General de Transport – unde valoarea estimată este de 1,67 miliarde de euro.

„Faţă de studiul de fezabilitate realizat în anul 2008 s-au efectuat o serie de revizuri, principalele constând în reinvestigarea terenului și studierea mai multor variante de coridoare posibile de traseu cât mai optime având în vedere constrângerile zonei atât din punct de vedere topografic, geografic, geotehnic, hidrografic, a declarării unor noi situri protejate natural și cultural, cât și a dezvoltărilor socio-economice şi a creşterii considerabile a traficului atât cel de mărfuri cât şi cel turistic şi de pasageri”, se explică în nota de fundamentare a noului proiect.
Purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) susține că suma prevăzută în Master Planul de Transport a fost doar orientativă, costul estimat în prezent fiind cel real.

„Suma prevăzută în Hotărârea de Guvern pentru construcția Autostrăzii Pitești-Sibiu este cea reală, care ține cont de studiul de fezabilitate din 2008 și de planul de detaliu. Master Planul General de Transport este orientativ, îți dă o sumă orientativă, ținând cont de prețurile la nivel regional și mondial și de formele de relief, dar nu îți poate spune în detaliu cât te costă. După ce se întocmește studiul de fezabilitate, se face studiul de detaliu și se observă exact cât costă, ținând cont inclusiv de costurile de expropriere, de mutarea utilităților… În plus, traseul actual al Autostrăzii Pitești-Sibiu are 123 de kilometri, față de 116 kilometri prevăzuți în Master Plan. Deci, se lungește și traseul. Master Planul îți dă aproximativ traseul, apoi studiul de fezabilitate și planul de detaliu îți indică exact traseul”, a declarat Alin Șerbănescu, citat de Agerpres.

În prezent, documentația privind secțiunile 1 și 5 ale Autostrăzii Sibiu-Pitești, în valoare de aproximativ 560 de milioane de euro, fără TVA, a fost trimisă către Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), iar CNAIR susține că în anul 2018 ar trebui să înceapă faza de proiectare a autostrăzii, iar în 2019, faza de execuție, lucrările urmând să se încheie în anul 2022.
Cât privește loturile 2, 3 și 4, CNAIR așteaptă documentația tehnică, pentru a realiza proiectele tehnice.

“În ceea ce privește loturile 2, 3 și 4, așteptăm să fie depusă la CNAIR documentația tehnică. Documentațiile tehnice sunt realizate de consultanți externi. Până la sfârșitul verii ar trebui să avem documentația tehnică. Urmează întocmirea proiectelor tehnice, apoi documentația este trimisă la ANAP și, după verificare, în SEAP. Teoretic, până la sfârșitul anului am putea să le avem în SEAP”, a adăugat reprezentantul CNAIR, citat de Agerpres.

Autostrada Sibiu — Pitești este parte a coridorului TEN-T Core și reprezintă tronsonul lipsă al coridorului Nădlac — Arad — Timișoara — Lugoj — Deva — Sibiu — Pitești — București — Constanța, care traversează România de la vest (granița cu Ungaria) la est (Portul Constanța).

Ad