Tinerii primesc loturi pentru constructia de locuinte

Administratie 1.08.2017

Tinerii primesc terenuri pentru locuințe

Un număr de 4 tineri din municipiul Mediaș vor primi terenuri pentru construirea de locuințe. La ședința Consiliului Local Mediaș desfășurată în urmă cu câteva zile, aleșii locali din municipiul Mediaș au discutat și aprobat proiectul de hotărâre privind atribuirea mai multor suprafețe de teren pentru construirea de locuințe proprietate personală. Loturile sunt situate în cartierul rezidențial Bucegi, pe strada Daniel Thellmann și pe strada Barajului fără număr. Cei 4 tineri care vor primi respectivele terenuri trebuie să știe că la depunerea cererii pentru eliberarea autorizației de construcție, trebuie să facă dovada că dețin o sumă egală cu 50% din valoarea imobilului, stabilită în devizul general. De asemenea, cei care primesc terenurile trebuie să finalizeze construcția locuinței în termen de doi ani de la data eliberării autorizației de construcție.

Ad