foto_petitie_DE_CLIC

Administratie 25.08.2017

Petiție pe problema deșeurilor

documentul poate fi semnat AICI 

Autoritățile au lansat o petiție on-line prin care cer Ministerului Mediului modificarea prevederilor Planului Național de Gestionare a Deșeurilor (PNGD) – aflat în dezbatere publică – astfel încât să nu fim nevoiți să tratăm deșeurile produse în județ la o stație specială din județul Alba și apoi să le readucem la depozitul de la Cristian, cu costuri suplimentare de 1,7 milioane de euro anual. Asta ar însemna creșterea taxei de salubrizare pe care o plătește fiecare sibian..

Sibienii cer Ministerului Mediului să își poată trata deșeurile la ei în județ” se numește petiția semnată, până la închiderea ediției, de 498 de persoane.

Ministerul Mediului a prevăzut, prin prima versiune a PNGD, că cele aproximativ 60.000 tone de deşeu rezidual generat anual pe raza judeţului Sibiu vor trebui transportate mai întâi la 95 de km distanță, până la Galda de Jos (județul Alba). Acolo urmează a fi trecute printr-o stație de tratare, iar ceea ce rămâne va fi cărat înapoi pentru depozitare la rampa din Cristian (județul Sibiu). Consiliul Județean Sibiu și ADI ECO Sibiu au atenționat deja ministerul că acest plan generează cheltuieli suplimentare de 1,7 mil. de euro anual, cheltuieli care tot de sibieni ar trebui acoperite, prin creşterea taxei de salubrizare”, scriu inițiatorii petiției, reprezentanți ai ADI ECO Sibiu.

Aceștia cer modificarea prevederilor PNGD „astfel încât deșeurile reziduale generate pe raza județului Sibiu să poată fi tratate pe teritoriul județului Sibiu”.

În acest fel se vor evita costuri exorbitante pentru cetățeni, dar și impactul negativ asupra mediului”, mai spun inițiatorii.

Planul Național de Gestionare a Deșeurilor se află, până în luna octombrie 2017, în dezbatere publică și mai poate suferi modificări. El va fi aprobat până la finalul acestui an prin Hotărâre de Guvern.

Soluția actuală propusă de PNGD obligă județul Sibiu la costuri suplimentare, constând în construirea cel puţin a unei stații de transfer, achiziţia unor autospeciale de mare tonaj, cu transferul efectiv al deşeurilor în județul vecin, cu operaţiunile de tratare mecanico-biologică a deşeurilor în județul Alba și transportarea materialului rezultat în urma tratării înapoi la Sibiu.
Județul Sibiu este unul dintre puținele județe din țară în care proiectele europene care au introdus sistemul de management integrat al deșeurilor au început să dea rezultate.

Ad