Primarie sediu Nou

Administratie 29.08.2017

Opt servicii ale Primăriei Sibiu își mută sediul în Piața Mică nr. 25

Din această săptămână opt servicii ale Primăriei Sibiu își mută activitatea în sediul din Piața Mică nr. 25, o clădire aflată în proprietatea Municipiului și care a fost recent reabilitată.

LA PARTER

  • Serviciul de Autorizare și Control – Documentele adresate acestui serviciu se vor depune în continuare la Centrul de Informații pentru Cetățeni din sediul din Piața Mare, iar diversele avize, autorizații și notificări emise de acest departament tot de aici se pot ridica. Cetățenii care doresc să obțină însă consultanță sau informații de la funcționarii acestui serviciu, îi vor găsi la sediul din Piața Mică nr. 25, la parter.

  • Biroul Autoritate Tutelară – Aici sunt așteptați cetățenii care au nevoie de anchete pentru stabilirea tutelei asupra minorilor sau persoanelor bolnave puse sub interdicție, dar și pentru realizarea de anchete psiho-sociale solicitate de notari.

  • Registrul Agricol

LA ETAJUL I

  • Biroul pentru proiecte cu finanțare internațională – acest departament se ocupă de implementarea proiectelor cu finanțare din fonduri europene nerambursabile

  • Serviciul Unitatea de implementare a proiectelor – biroul care gestionează proiectele cu finanțare din împrumuturile rambursabile contractate de municipalitate

  • Auditorul Primăriei

LA ETAJUL II

  • Serviciul Cultură, Sport, Turism – aici se va găsi și biroul care gestionează proiectele cofinanțate prin Agenda Culturală, Sportivă și a Comunității, asigurând legătura instituției cu operatorii din punctul de vedere al contabilității proiectelor.

  • Un birou al Teatrului Național Radu Stanca

Ad