8 C
Sibiu
vineri, aprilie 26, 2024

Corneliu Bucur i-a returnat președintelui CJ titlul de cetățean de onoare

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

Gest uluitor al fostului director al Complexului Național Muzeal ASTRA, Corneliu Bucur. În această după-amiază a renunțat la titlul de cetățean de onoare al județului Sibiu, distincție pe care a primit-o în luna octombrie 2013. Corneliu Bucur a venit în timpul ședinței ordinare a Consiliului Județean de astăzi și a cerut să ia cuvântul. El a explicat că renunță la distincțiile oferite, întrucât pe parcursul celor 8 luni cât a beneficiat de acest titlu nu a fost tratat în concordanță de autoritățile județene, care nu i-au răspuns la solicitările privind 7 propuneri de proiecte. 

Publicitate

„ Peste câteva zile se împlinesc 8 luni de când am prezentat un memorandum cu 7 proiecte și am cerut în repetate rânduri un răspuns pentru a ști dacă sunt acceptate ca valide, interesante sau importante. Nu am primit niciun răspuns ceea ce nu mi se pare nici măcar un gest de considerație pentru experiența mea și pentru gestul cu care m-ați onorat, de cetățean de onoare.(…)Consider că modul în care am fost privit și tratat nu mă încredințează că acesta a fost un gest de prețuire și  întrucât nu am acceptat niciodată impostura, nici compromisul și pentru că în viață trebuie să ai onoare și demnitate , în această situație mă văd în postura extrem de delicată, deloc agreabilă, deloc onoarabilă, dar la care sunt supus, să consider că nu merit titlul de cetățean de onoare al județului Sibiu”, a spus Bucur în discursul rostit în fața consilierilor județeni. 

Publicitate

Corneliu Bucur a mai adăugat că „un asemnea titlu trebuie încărcat nu cu formalități exterioare, ci într-adevăr cu considerația deosebită pentru cel care poartă titlul”.

În consecință, Ioan Cindrea și-a exprimat regretul pentru această decizie,  răspunzându-i lui Corneliu Bucur că proiectele înaintate sunt analizate de către comisii, însă momentan resursele necesare ale Consiliuilui Județean sunt limitate, neputându-le asigura finanțare. De asemenea, Cindrea a declarat că nu le va cere consilierilor județeni să îi retragă titlul oferit.

„Eu vă rog să reveniți la această decizie. Nimeni nu vă poate lua titlul de onoare. Ați depus acest titlu, dar noi nu vom supune la vot retragerea acestor distincții. Practic dumneavoastră sunteți un cetățean de onoare. Dacă v-am supărat cu ceva eu îmi cer scuze. Vă considerăm în continuare un om valoros care va rămâne  în galeria oamenilor de onoare ai Sibiului”. 

Până în prezent titluri de cetățeni de onoare ai județului Sibiu au primit  Lucreția Ciobanu, Ion Besoiu, Mircea Păcurariu, Nicolae Nan, Iacob Cătoiu și Corneliu Bucur.

 

 

 

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Bronz și calificare la barajul pentru Olimpiada Internațională de Informatică pentru un elev din Mediaș

Rezultat excepțional pentru învățământul din Mediaș, un elev al Școlii Naționale de Gaz obținând o performanță remarcabilă.O medalie de...

Locuri de muncă

spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect