pompieri acoperis incendiu

Administratie 13.09.2017

Pompierii își deschid astăzi porțile pentru public, cu ocazia aniversării acestei profesii

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt.Dumitru Croitoru” Sibiu anunță pentru această zi o serie de activități cu publicul. Evenimentele sunt prilejuite de Ziua Pompierilor din România, sărbătorită anual în data de 13 septembrie, în amintirea Bătăliei din Dealul Spirii.

Astfel, sediile ISU Sibiu și subunitățile de intervenție din Mediaș, Agnita, Miercurea Sibiului, Săliște și Avrig își deschid astăzi porțile, între orele 12.00 – 15.00, pentru toți cei care doresc să afle mai multe despre profesia de pompier și să vadă tehnica de intervenție cu care echipajele participă la misiunile de salvare.

Tot miercuri, 13 septembrie, în intervalul orar 12:00-15:00, în mall-ul din Sibiu vor fi amenajate Puncte mobile de informare preventivă, unde cetățenii vor primi informații despre măsurile de protecție și comportamentul adecvat în cadrul producerii unor situații de urgență.

„De ziua noastră, le mulțumim cetățenilor pentru încrederea acordată și îi asigurăm că suntem pregătiți să intervenim în situații de urgență, zi de zi, 24 de ore din 24”, transmit reprezentanții ISU Sibiu.
Numeroase manifestări oficiale sunt programate în această săptămână pentru ziua de vineri, 15 septembrie, începând cu ora 11:00, când, la sediul ISU Sibiu vor fi organizate ceremonii militare, slujba religioasă de sfințire a Drapelului de luptă, festivitatea de înaintare în gradul următor a cadrelor care s-au remarcat în activitate, premierea câștigătorilor concursurilor specifice, precum și premierea “Pompierului anului 2017”.

Ad