DSC_2809

Administratie 15.09.2017

Școala de șoferi ABC aduce bucurii și persoanelor vârstnice

Școala de șoferi ABC Sibiu a adus un zâmbet și o secvență de fericire persoanelor vârstnice de la Căminul din Sibiu, de pe strada George Coșbuc, oferind cadou o excursie la Păltiniș și o masă festivă la restaurant.

 O zi frumoasă de toamnă, însorită, cu temperaturi de 23-24 de grade, aceasta este ziua de 14 septembrie, ziua aleasă de conducerea Școalii de șoferi ABC pentru a face un cadou surpriză persoanelor aflate la Căminul pentru persoane vârstnice de pe strada George Coșbuc.

Inițiativa acestei excursii aparține lui Narcis Gustoi, patronul Școlii de șoferi ABC, care s-a gândit să facă o bucurie celor care într-o zi frumoasă de toamnă nu își permit o plimbare la munte, la mănăstire, într-o stațiune. Astfel dimineața, încă de la ora 8, în cămin era agitație, nerăbdare și multă forfotă. Asemeni unor copii, persoanele vârstnice așteptau plecarea în excursie. La ora 9, în fața Căminului a fost parcat un microbuz care a luat 18 dintre vârstnici, cei care se puteau mișca mai bine, din cei 80 pe care îi găzduiește Căminul pentru persoane vârstnice Sibiu. Prima oprire a fost la Muzeul Etnografic Rășinari, unde au admirat mesteșuguri, port caracteristic zonei, obiceiuri și datini, interioare țărănești. Cea de-a doua oprire a fost tot la Rășinari la Mănăstirea ”Sf. Ioan Iacob Românul”, unde au aprins o lumânare cu ocazia sărbătorii ”Înălțarea Sfintei Cruci”. A urmat o plimbare prin stațiunea Păltiniș cu o oprire la Mormântul lui Constantin Noica de la Schitul Păltiniș. Excursia s-a încheiat cu o masă festivă la restaurant, oferită cu generozitate de Școala de șoferi ABC Sibiu. Persoanele vârstnice au avut astfel ocazia să povestească, să viziteze, să se plimbe și să simtă că viața este frumoasă.

”Am o mare mulțumire pentru faptul că am putut ajuta acești oameni, că am adus un zâmbet pe fețele lor, și cred că dacă fiecare dintre noi am face ceva și pentru comunitate, soarta tuturor ar fi cu mult mai bună. ” a precizat Narcis Gustoi, patronul Școlii de șoferi ABC.

Seria colaborărilor între Școala de șoferi ABC și Căminul pentru persoane vârstnice va continua pentru că apetitul pentru excursii în rândul persoanelor vârstnice s-a văzut, fiind entuziasmate și încântare de acest eveniment, fapt pentru care conducerea Căminului pentru persoane vâstnice a mulțumit Școlii de șoferi ABC pentru inițiativă și pentru efort.

Acțiunea a fost intermediată de Asociația culturală e-Xplorator, asociație care a sprijinit și în alte rânduri Căminul pentru persoane vârstnice de pe strada George Coșbuc, prin donații de alimente, în urma festivalului ”Hai la masă! Rețete de mult uitate, rețete redescoperite!”

Ad