Transfagarasan

Administratie 25.09.2017

Trafic restricționat pe Transfăgărășan pentru filmarea unui spot publicitar

Transfăgărășanul este restricționat în cursul zilei de luni, 25 septembrie, pe tronsonul Bâlea Lac și Bâlea Cascadă. Potrivit unei informări transmise de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), circulația rutieră este închisă pentru 10 minute la interval de 30 de minute,  între orele 08.00-19.30.

„Închiderea circulației pe sectorul de drum mai sus menționat, se impune pentru filmarea unui spot publicitar, in condiții de siguranță a circulației. Acțiunea spotului va consta în conducerea unui autoturism sport pe acest segment de drum de către Titi Aur”, transmit reprezentanții CNAIR.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ si de TWITTER @CNADNR.

Ad