Chioscuri in curtea Pietei Agroalimentare

Administratie 1.10.2017

15 chioșcuri vor fi amplasate în curtea Pieței Agroalimentare

Curtea Pieței Agroalimentare își va schimba fața în viitorul nu foarte îndepărtat. Aleșii locali din Mediaș au avizat favorabil la ultima ședință a Consiliului Local hotărârea privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu în vederea construirii unui număr de 15 chioșcuri în curtea pieței. Conducerea Pieței Agroalimentare Mediaș a inclus în planurile de investiții pentru acest an construirea unui număr de 15 chioșcuri care vor fi amplasate în curtea pieței, vis-a-vis de cele două hale, de legume și fructe. În referatul care a însoțit documentația aflată pe mesele consilierilor locali din Mediaș s-a propus și amenajarea de spații verzi în zona respectivelro chioșcuri, urmând să fie amplasate jardiniere pe coronamentul zidului de sprijin care delimiteaza curtea Pieței Agroalimentare de strada Mihai Eminescu. Construirea și amplasarea celor 15 chioșcuri ar urma să înceapă din cursul acestui an.

Ad