cartiere sibiu (3)

Administratie 11.10.2017

Întâlnire pe tema asigurării obligatorii a locuințelor, la Primăria Sibiu

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale S.A. (PAID) organizează, în perioada 9 – 13 octombrie 2017, la nivel național, o campanie de conştientizare a populaţiei cu privire la importanţa asigurării obligatorii a locuinţelor.

Campania ajunge la Sibiu, vineri, 13 octombrie, iar întâlnirea va avea loc, începând cu ora 9.30, în Sala de consiliu (mansardă) a Primăriei Sibiu. 

Campania, care se derulează sub sloganul “Anul acesta îmi protejez casa!”, va avea loc în aproape 20 de primării din ţară, principalele oraşe vizate fiind Focșani, Bacău, Alba Iulia, Cluj Napoca și Sibiu.

Unul dintre obiectivele strategice ale Autorităţii de Supraveghere Financiară se referă la implementarea şi la dezvoltarea programelor de educaţie financiară. Este fundamental ca publicul să cunoască şi să înţeleagă în mod real produsele şi serviciile de pe piaţa financiară non-bancară şi să fie conştienţi de importanţa acestora. Suntem preocupaţi de creşterea gradului de cuprindere a asigurărilor obligatorii de locuinţe şi cred că parteneriatul cu PAID are un rol important în atingerea acestui deziderat”, a declarat Preşedintele ASF, Leonardo Badea.

Reprezentanţii celor două instituţii vor participa la întâlniri cu autorităţile locale, cu proprietari de locuinţe şi cu jurnaliști din presa locală, în cadrul cărora vor prezenta informaţii referitoare la importanța protecției locuințelor prin PAD – Polița de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale – şi vor distribui materiale informative.

”Peste 80% din locuințele din România sunt în acest moment neasigurate, în contextul în care este un lucru cunoscut că țara noastră are o largă expunere la riscuri precum cele acoperite prin PAD – cutremur, inundații și alunecări de teren. Din cei peste 7 ani de funcționare a PAID am învățat că nu caracterul obligatoriu este cel care îi convinge pe români să se asigure, ci înțelegerea necesității acestui produs. Acesta este, de altfel, rolul caravanei pe care o derulăm împreună cu ASF: vom fi timp de o săptămână în țară oferind informațiile de care primăriile și proprietarii de locuințe au nevoie pentru a înțelege cum îi poate ajuta o asigurare obligatorie de locuință, la nevoie”, declară Nicoleta Radu, Director General PAID.

Cu peste 7,2 milioane de locuinţe neasigurate, în România există o nevoie acută de informare cu privire la responsabilitățile care îi revin, din acest punct de vedere, fiecărui proprietar.

În condițiile în care, legal, statul nu are nicio obligație de a oferi ajutor celor ale căror locuințe au fost avariate și nu aveau asigurare obligatorie de locuință valabilă, nevoia ca fiecare român să fie responsabil pentru proprietatea sa este evidentă.

Mai mult decât atât, în cazul unui dezastru natural, fondurile publice vor fi folosite, în principal, pentru obiectivele critice: infrastructură, școli, spitale etc., refacerea locuințelor rămânând în grija fiecărui proprietar.

 

Ad