PROGRAMARI PERMISE AUTO

Administratie 27.10.2017

Problemele tehnice au fost rezolvate. Liber la permise în Sibiu!

Activitatea cu publicul la ghișeele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului – Județul Sibiu a fost reluată în această dimineață, anunță reprezentanții Prefecturii. De asemenea, se anunță că, în cursul zilei de astăzi vor fi soluționate toate cererile depuse de cei care au fost programați ieri, 26 octombrie.

„Rugăm cetățenii care au avut programare pentru data de ieri să se prezinte astăzi, la ghișeele Serviciului, pentru a obține toate detaliile . Ne cerem scuze, din nou, pentru disconfortul creat din cauza defecțiunii tehnice de la serverul central al Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor”, precizează inspectorul principal de poliție Victor Ivașcu, șeful Serviciului.

Vă reamintim că, din cauza unor defecțiuni de ordin tehnic la nivelul unui server central al Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, ieri, 26 octombrie, la ghișee nu s-a putut desfășura nici o activitate.

Ad