sibiu-centru-istoric-cladiri-piata-mare-11

Administratie 27.10.2017

Patru noi consilieri la CL și CJ Sibiu

Din această săptămână avem un nou consilier local, dar și trei noi consilieri județeni.

După ce a câștigat concursul pentru ocuparea postului de director al Societății Drumuri și Poduri din subordinea Consiliului Județean Sibiu, liberalul Ovidiu Spătari a demisionat din Consiliul Local. În ședința de joi, 26 octombrie, în locul său a fost validat și a depus jurământul Robert Fotache.

robert fotache

Acesta este director administrativ al Spitalului Județean Sibiu, din august 2016. Este membru al PNL de 10 ani, susținut de aripa tânără a partidului, licențiat în Drept și în Studii de Securitate la Facultatea SPRISSE din cadrul ULBS. Masterand al AFT, a dobândit titlul de master în Leadership Organizational.

Tot joi, în Consiliul Județean, au fost validați trei noi consilieri din partea PSD, după ce doi consilieri au demisionat, iar unul și-a pierdut mandatul, în urma excluderii din partid. Mariana Tarniță a fost exclusă din PSD și, prin ordin de prefect, a pierdut mandatul de consilier, iar Cermonea Ioan-Daniel şi Presecan-Gîndilă Beneamin au demisionat.

În locul lor au fost validați și au depus jurământul Ungureanu Gabriela-Lucreţia, Brezaie Maria-Izabela şi Irod Mihai-Traian.

consilieri psd

Gabriela Ungureanu s-a născut în aprilie 1963. Este de meserie farmacist, cu școli și mastere în domeniu. A început ca asistent farmaceutic, a fost reprezentant medical, profesor la Școala Postliceală de asistenți de Farmacie din Sibiu, ajungând astăzi în funcția de farmacist șef (la MedLife).

Izabela Maria Brezaie s-a născut în octombrie 1986. A urmat cursurile Colegiului I.C. Brăteanu și a studiat, în același timp, Economia comerțului în cadrul Facultății de Științe Economice și Jurnalismul, în cadrul Facultății de Științe Socio Umane, ambele din Pitești. În anul 2009 vine la Sibiu și se specializează în comunicarea în afaceri și relații publice în cadrul Universității „Lucian Blaga”, din Sibiu. Astăzi este agent de vânzări la două unități comerciale din Sibiu.

Mihai Traian Irod este născut în iulie 1954. A terminat Liceul Teoretic Agnita, după care s-a orientat către Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, din București. Este licențiat în Drept după ce a terminat Facultatea de Drept „Simion Bărnuțiu” din Sibiu. Și-a început cariera ca ofițer în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu. A fost apoi, pe rând, șef birou Ordine Publică, șef Compartiment Furturi Auto, șef birou Poliția de Investigații Criminale, ajungând astăzi șef serviciu, în cadrul acestui ultim departament.

Ad