daniela cimpean

Administratie 8.11.2017

CJ Sibiu- împotriva modificărilor Codului Fiscal. Institutia reclama lipsa de comunicare cu Prefectura

Consiliul Județean Sibiu a transmis, miercuri, ca este impotriva modificarilor la Codul Fiscal.

”Consiliul Județean Sibiu își exprimă pe această cale dezacordul pentru punerea în discuție doar în mod formal a unor măsuri cu impact major asupra vieții de zi cu zi a tuturor românilor, cât și pentru modul neadecvat în care are loc comunicarea instituțională cu Instituția Prefectului și ne exprimăm speranța că măsuri de o asemenea importanță sunt luate după analize și dezbateri aprofundate si nu după interese politice”, se arată într-un comunicat de presă al CJ Sibiu.

Reprezentanșții instituției explica faptul că, marți, la ora 12.00, au primit o invitație din partea Prefecturii Sibiu la o întâlnire în cadrul Comisiei de Dialog Social ce urma să aibă loc în aceeași zi la ora 14.00.

”În cadrul întâlnirii urmau să se discute modificările la Codul Fiscal propuse de către Guvernul României, iar invitația se încheia cu o mențiune cel puțin surprinzătoare, respectiv «prezența este obligatorie». Cu toate că întâlnirea urma să aibă loc peste două ore și nu au fost transmise niciun fel de documente referitoare la modificările de discutat (despre care avem cunoștință din presa), am formulat un punct de vedere scris, în cadrul căruia am explicat motivat faptul că suntem împotriva modificărilor propuse, în principal pentru că acestea ar duce la reducerea considerabilă a bugetului județului Sibiu și ar face imposibile investițiile pe care le preconizăm”, se mai arat în comunicat. 

Reprezentanții CJ Sibiu afirmă că, din păcate, ”comunicatul de presa transmis ieri seară de către Prefectura Sibiu nu reflectă în niciun fel punctele de vedere instituționale exprimate, creând impresia falsă că toți participanții susțin și aplaudă măsurile pe care oricum pare că Guvernul le va aplica sub presiunea politică a partidelor aflate la guvernare”. 

Ad