Wikipedia
Foto credit: Wikipedia

Administratie 17.11.2017

Deputații de Sibiu se aliază pentru amenajarea Cibinului

Primarul Sibiului Astrid Fodor salută inițiativa deputaților sibieni care s-au alăturat demersurilor Primăriei Sibiu de a obține administrarea malurilor râului Cibin în vederea amenajării acestora cu piste de biciclete, alei de promenadă cu bănci și locuri de relaxare. Cei de la Ministerul Apelor și Pădurilor au în proprietate aceaste zone și ei sunt cei care trebuie să transmită acest drept de administrare. Proiectul prin care malurile Cibinului ar urma să fie amenajate este inclus în Strategia de Dezvoltare a Sibiului și se urmărește  accesarea de fonduri europene nerambursabile.

Deputații sibieni Raluca Turcan (PNL), Ovidiu Ganț (FDGR), Nicolae Neagu (PNL), Constantin Șovăială (PNL), Ioan Terea (PSD), Dan Barna (USR) și Ovidiu Sitterli (independent) s-au alăturat acestor demersuri inițiind un proiect de lege în acest sens. Acesta este și motivul pentru care primarul Astrid Fodor le mulțumește public pentru implicare:

„Mulțumesc deputaților sibieni pentru această acțiune prin care se alătură demersurilor Primăriei Sibiu în realizarea unui proiect cu un impact important pentru sibieni și pentru devoltarea orașului. Este dovada că indiferent de culoarea politică ne putem uni pentru interesul Sibiului, că interesul public primează. Prin această investiție valorificăm o resursă importantă a orașului, reintegrând râul Cibin în spațiul public, dar păstrând și punând în valoare caracteristicile sale naturale. Râul nu ar mai reprezenta o barieră naturală între centru și cartierele nord-vestice ale orașului, ci un punct de întâlnire. Dorim să accesăm fonduri europene pentru acest proiect și de aceea, pentru a nu pierde aceste fonduri, malurile Cibinului trebuie să intre în administrarea noastră în cel mai scurt timp posibil, pentru a putea îndeplini un criteriu de eligibilitate fără de care nu vom putea obține finanțarea. Sper ca inițiativa deputaților noștri să ajute în acest sens”, a transmis aceasta.

Ad