258 de octogenari premiati la Medias

Administratie 24.11.2017

GALERIE FOTO – Sute de vârstnici premiați de Primărie

258 de medieşeni și locuitori ai satului aparținător Ighișu Nou care au împlinit sau vor împlini 80 de ani de viaţă în intervalul 1mai -31 decembrie 2017 au fost premiaţi de municipalitatea medieșeană în cursul zilei de vineri. Aleşii locali au aprobat la şedinţa de luna trecută hotărârea privind premierea octogenarilor, festivitatea desfășurându-se vineri la Sala Traube din oraș. Premiul pentru persoanele care au împlinit sau vor împlini 80 de ani a constat într-o Diplomă de Excelenţă şi suma de 400 de lei. Octogenarii au fost premiați de primarul Mediașului, Gheorghe Roman.

Și pensionarii cu venituri mici vor avea parte de surprize cu ocazia Crăciunului. Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Mediaş va oferi în preajma Sărbătorilor de Iarnă, tichete sociale în valoare de 100 de lei pentru acei vârstnici ale căror pensii nu depăşesc 600 de lei. Direcţia de Asistenţă Socială a mai acordat astfel de tichete de 8 Martie, de Paști și în preajma Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice.

258 de octogenari premiati la Medias 1
258 de octogenari premiati la Medias 2
258 de octogenari premiati la Medias 3
258 de octogenari premiati la Medias 4
Ad