19.1 C
Sibiu
vineri, martie 29, 2024

Noi contracte de finanțare, semnate de CJ Sibiu

Cele mai citite

Trei noi contracte de finanțare s-au semnat recent în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), valoarea fondurilor nerambursabile contractate cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene fiind de 143 milioane de lei, adică peste 31 milioane de euro. Proiectele au fost pregătite și depuse spre finanțare de Direcția Strategii, Proiecte, respectiv Direcția Tehnică din cadrul Consiliului Județean Sibiu.
„În condițiile în care veniturile la bugetul județului sunt foarte limitate, atragerea de fonduri nerambursabile în județ este extrem de importantă pentru noi. De aceea, Consiliul Județean Sibiu are în vedere cu prioritate alocarea în bugetul anului viitor a sumelor pentru co-finanțarea necesară derulării acestor proiecte, aprobate deja prin hotărâri de către consilierii județeni”, a declarat Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.
Co-finanțarea din bugetul județului pentru aceste proiecte se ridică la peste 9 milioane de lei.
Unul dintre proiecte are ca obiectiv „Reabilitarea, modernizare și echiparea Cecției Clinice de Neurologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu”. Este vorba de una dintre cele mai solicitate secții din cadrul actualului spital, cu o clădire veche ce nu a beneficiat de modernizări consistente. Finanțarea este în valoare de 29.425.527 lei, din care aproximativ 18 milioane lei se vor investi în reabilitarea clădirii, iar restul sumei va fi destinată dotărilor. Secția deservește anual peste 2.000 de pacienți care vor beneficia de condiții și dotări mai bune.
Celelalte două contracte vizează modernizarea a două drumuri județene, pe un total de 50 de kilometri: DJ 107 B Păuca-Alămor-Mândra-Slimnic, suma alocată prin PNDL fiind de 88.913.948 lei, respectiv DJ 106 T Ocna Sibiului-Topârcea-intersecție DJ 106 G (Ludoș), ce beneficiază de o finanțare nerambursabilă de 25.473.222 lei.
Ambele investiții sunt importante pentru dezvoltarea locală, favorizând mobilitatea forței de muncă și transporturile de mărfuri. Drumul județean DJ106T Ocna Sibiului-Topârcea-Ludoș are o importanță deosebită pentru comunele din zonă, deoarece scurtează legătura directă cu municipiul Sibiu cu circa 20 km și decongestionează traficul de pe DN E 81 și DJ 107 B.
Pe lângă aducerea carosabilului la standardul unui drum modernizat corespunzător se vor realiza şi lucrări conexe care vizează în principal sistemul de captare-evacuare a apelor precum și refacerea podului care traversează râul Rîura în localitatea Topârcea. Trei poduri vor fi reabilitate și pe DJ 107 B Păuca-Alămor-Mândra-Slimnic. Termenele de execuție sunt de 3 ani de la data începerii lucrărilor.
 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Cum sărbătoresc sașii din Cisnădioara sărbătorile de Paște

În inima Transilvaniei, în preajma sărbătorilor pascale, aromele hencleșului se răspândesc în locuințe și în fiecare casă își are...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect