asfaltare-soseaua-sibiului-medias

Administratie 3.01.2018

Sume importante de bani pentru asfaltările din 2017

Peste 70% dintre lucrările cuprinse în planurile de asfaltări ale anului trecut au fost realizate în privința intervențiilor cu covoare asfaltice. În ceea ce privește plombele asfaltice, 62% din programul de intervenții a fost realizat. Este bilanțul prezentat recent de primarul Mediașului, Gheorghe Roman, care a spus că pentru intervențiile cu covor asfaltic a fost alocată anul trecut o sumă importantă, respectiv 11 milioane de lei. Edilul șef al orașului a precizat că în urma licitațiilor, suma a coborât substanțial. Roman a mai precizat că programul de intervenții la drumurile din Mediaș va fi reluat imediat ce vremea o va permite și a subliniat faptul că în cazul în care situația o va impune sau vreun drum va deveni impracticabil în cursul iernii, se va interveni cu asfalt la rece pentru remedierea problemelor.

“Pentru covoare asfaltice ne-am propus în 2017 am alocat o sumă de aproximativ 11 milioane de lei, dar în urma licitației această sumă a coborât substanțial. În acest moment ne aflăm undeva la 73% din lucrările prinse în contract. În ceea ce privește plombele asfaltice am avut și acolo un program destul de important spun eu și l-am realizat în proporție de 62%. Asta nu înseamnă că programul se încheie. Programul va reîncepe în acest an imediat ce vremea ne va permite. Vom interveni, bineînțeles, acolo unde va fi cazul cu asfalt la rece în perioada următoare, dacă vremea rea ne va duce acolo încât în anumite zone ale orașului drumul să fie impracticabil”, a spus primarul Mediașului.

Ad