Taxa anuala de 100 de lei pentru autovehicul pentru riveranii centrului istoric din Medias

Administratie 5.02.2018

Abonament anual de 100 de lei/autoturism pentru riveranii din zona centrului istoric

Regulamentul de acces în zona centrului istoric din municipiul Mediaș va fi modificat. Se va întâmpla miercuri după amiaza, când este programată o ședință a Consiliului Local Mediaș. Astfel, în proiectul de hotărâre care va fi supus spre aprobare aleșilor locali din Mediaș este prevăzută instituirea unui abonament anual de 100 de lei pentru fiecare autovehicul  pentru persoanele fizice care au calitatea de riverani. În același timp se instituie abonamentul de parcare în cuantum de 300 de lei lunar pentru parcările cu plată amenajate pe strada Stephan Ludwig Roth, tronsonul cuprins între CEC și Banca Transilvania. O decizie finală va fi luată miercuri, 7 februarie, la ora 16, când este programată o ședință extraordinară a Consiliului Local Mediaș.

Ad