Sanctiuni pentru unii medieseni detinatori de caini

Administratie 8.02.2018

9 persoane amendate pentru nerespectarea normelor privind regimul câinilor pe raza orașului

Poliţia Locală Mediaş a desfăşurat în luna ianuarie a acestui an activităţi de verificare a modului de respectare a legislaţiei, referitoare la regimul câinilor pe raza municipiului Mediaş şi a satului Ighişul Nou, constatându-se o serie de încălcări ale prevederilor legale în vigoare. Cele mai frecvente dintre acestea s-au referit la plimbarea câinilor în spațiile publice fără lesă, lăsarea câinelui pe domeniul public nesupravegheat, nedeţinerea de către proprietar a carnetului de sănătate al câinelui sau neluarea de către deţinătorii de câini a măsurilor de îndepărtare a reziduurilor provenite de la aceştia.

Polițiștii locali au aplicat un număr de 9 sancţiuni contravenţionale, fiind dispuse măsuri şi stabilite termene pentru intrarea în legalitate. Polițiștii locali din Mediaș recomandă tuturor celor care constată comiterea unor fapte de natura celor prezentate mai sus să sesizeze Dispeceratul Poliţiei Locale Mediaş sau să se adreseze direct patrulei auto sau pedestre aflate în apropiere.

Ad