summit

Administratie 9.02.2018

Pregătiri de Summit, la Sibiu

Municipiul Sibiu va găzdui în 2019 Consiliul European Informal – summit-ul șefilor de stat sau de guvern, urmând ca în oraș să sosească cei mai importanți oameni ai Uniunii Europene. Privirile vor fi ațintite asupra noastră cu mult înainte de întâlnirea propriu-zisă, iar atenția acordată fostei Capitale Culturale Europene va culmina în 9 mai. Pentru a face față evenimentului autoritățile sibiene au început deja pregătirile.

Prefectul județului Sibiu, Adela Muntean, a avut în această săptămână o întâlnire de lucru cu directorii SC Apă-Canal SA, Transelectrica – Sucursala de Transport Sibiu și Societății de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Sud SA pentru discutarea unor probleme de actualitate.

Una dintre acestea a fost pregătirea Summit-ului informal post-Brexit ce va avea loc în 9 mai 2019 la Sibiu.

„Prefectul Adela Muntean a dorit să se asigure că, în perioada respectivă, nu vor exista șantiere deschise pe principalele artere rutiere incluse în traseul oficialilor prezenți la summit”, au transmis reprezentanții Prefecturii Sibiu.

De altfel, instituțiile din Sibiu pregătesc de ceva vreme Summit-ul și clarifică periodic diferite aspecte.

În 12 ianuarie, o delegație condusă de Victor Negrescu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, a fost prezentă la Sibiu și s-au identificat locațiile în care se va derula evenimentul. Întâlnirile la nivel înalt vor avea loc în sălile Primăriei Sibiu, care vor fi primenite în acest an pentru a putea primi musafii europeni, iar în piețele centrale se vor desfășura momente din programul oficial.

Și în cadrul Primăriei Sibiu a avut loc în această săptămână o întâlnire de lucru în care s-au abordat teme legate de partea de comunicare a evenimentului și transmisiunea TV a momentelor Summit-ului.  De asemenea, s-a discutat și despre amenajările necesare pentru cele câteva sute de jurnaliști ce vor sosi în Sibiu cu această ocazie. La întâlnire au fost prezenți primarul Sibiului Astrid Fodor, o  delegație a Ministerului Afacerilor Externe condusă de Doris Mircea, directorul general al Serviciului Comunicare și Promovare și o echipă TVR, broadcaster-ul oficial al programului Președenției României al Consiliului Uniunii Europene în 2019.

„Am reafirmat întreaga disponibilitate a Primăriei Sibiu de a contribui la organizarea acestui eveniment de importanță maximă pentru România. Ne întâlnim regulat și comunicăm bine cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și suntem cu toții conștienți de responsabilitatea mare pe care o avem pentru ca acest eveniment să se desfășoare în cele mai bune condiții”, a declarat Astrid Fodor.

Potrivit datelor oficiale, la Summit sunt așteptați 27 de lideri europeni și 36 de delegaţii oficiale. Se va vorbi în 24 de limbi, vor fi 400 de invitaţi de rang înalt şi 800 de jurnalişti.

În 13 septembrie 2017, preşedintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, a anunțat că şefii de stat şi de guverne ai statelor membre UE se vor întâlni la Sibiu după ce Marea Britanie părăseşte blocul european, pentru a trasa calea Uniunii cu 27 de state membre.

Propunerea a fost făcută de către şeful CE în discursul său despre ”starea Uniunii”.

 

 

 

Ad