5.1 C
Sibiu
joi, aprilie 18, 2024

Primirea cererilor pentru subvenţiile în agricultură, în plină desfăşurare

spot_imgspot_imgspot_img
Cele mai citite

Anul 2015 este plin de noutăţi în ceea ce priveşte primirea subvenţiilor pentru agricultură: cererile se primesc într-o perioadă diferită faţă de până acum, s-a introdus termenul de fermier activ şi, la fel de important, pentru prima dată de la debutul acordării acestor subvenţii, agricultorii depun o cerere unică, atât pentru animale, cât şi pentru suprafeţele de teren cultivate. Modificările au adus cu ele un nou soft de preluare a cererilor care, la fel ca toate soft-urile nou implementate, a dat rateuri la început, aşa că debutul a fost mai greoi.
La Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Sibiu această perioadă este extrem de încărcată. Primirea cererilor de la fermierii care lucrează pământul şi cresc animale este în plină desfăşurare. Cererile se vor primi până în 15 iunie, fără ca cei care depăşesc o anumită perioadă să mai fie penalizaţi ca în anii anteriori.
Fermierii depun o cerere unică – atât pentru animale, cât şi pentru suprafeţele de teren
„Acum se depune cerere unică. În perioada 2007 – 2013 era o cerere pe suprafaţă şi o cerere pentru animale. Trebuia să ai drept de folosinţă asupra unui teren agricol şi să-l utilizezi în scop agricol. Începând din anul acesta se cere o implicare mai mare a primăriilor care trebuie să dea o adeverinţă. Oamenii dovedesc cu acte proprietatea asupra terenurilor, iar primăriile certifică faptul că oamenii chiar lucrează terenul şi avem nevoie de o fotocopie după fila din registrul agricol. La acest capitol întâmpinăm ceva greutăţi pentru că…câte bordee, atâtea obicee”, spune directorul APIA Sibiu, Teodor Haţegan.
O altă noutate este că s-a introdus termenul de fermier activ şi, de exemplu, cei care deţin păşuni şi vor să beneficieze de subvenţii pentru acestea trebuie să demonstreze că au şi animale, nu mai este suficient să demonstreze că terenul este folosit în scop de păşunat.
O persoană cu un hectar de păşune trebuie să deţină minim două oi, iar o vacă este suficientă pentru trei hectare de teren, fiecare animal avânt un coeficient specific – Unităţi Vita Mare (UVM), fiind necesare 0,3 UVM pentru fiecare hectar de păşune.
Depunerea cererii unice a dat puţin peste cap activitatea în centrele APIA. Până acum, oameni diferiţi, din servicii diferite se ocupau de preluarea separată a cererilor pentru teren şi animale. Acum, se preiau cereri unice, iar softul a fost schimbat. Imediat după debutul perioadei de preluare a cererilor, acest soft nu a funcţionat la capacitate maximă.
Cererile se depun, ca şi până acum, în cinci centre locale – Agnita, Miercurea Sibiului, Mediaş, Porumbacu de Jos şi Sibiu, iar proprietarii de suprafeţe foarte mari de teren depun cererile direct la APIA.
Potrivit statisticii din 2014, în judeţul Sibiu s-au depus un număr total de 15.453 cereri pentru teren cu o suprafaţă totală de 173.783,65 hectare.
„În 2007 aveam 17.000 de cereri cu 155.000 hectare, iar pe an ce a trecut numărul de cereri a scăzut cu peste 2000, la 15.500 de cereri cu o suprafaţă de peste 170.000 hectare. Asta denotă că unele terenuri s-au comasat, iar banii chiar ajung la utilizatorul de teren”, mai spune Teodor Haţegan.
În 2014, sumele totale plătite pentru suprafeţele de teren lucrate în judeţul Sibiu s-au ridicat la 169.836.205,41 lei.
Sunt însă şi fermieri care declară suprafeţe mai mari de teren în încercarea de a obţine subvenţii mai mari. În fiecare an însă aceştia sunt depistaţi şi trebuie să returneze banii.
La începutul lunii mai 2015 în evidenţele APIA Sibiu figurau un număr de 5.543 de debitori de care care trebuie recuperată suma de 15,847,006.57. Un procent de 73 la sută din aceşti bani a fost deja recuperat, iar cei care nu plătesc de bună-voie aceşti bani vor ajunge la executare silită.
Cei care au declarat suprafeţe cu mult mai mari decât cele pe care le deţin în realitate, având un procent de supradeclarare de peste 50 la sută, sunt pasibili şi de sancţiuni multi-anuale însemnând că li se vor trage din banii pe care trebuie să-i primească şi în următorii trei ani celui în care au fost edpistaţi în neregulă, asta dacă depun în continuare cereri pentru subvenţii.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Avertisment: Țepele continuă la telefon. „Vă sună Ionescu Alexandru”

Directoratul Național de Securitate Cibernetică a atras atenția, joi, că tentativa de fraudă în care apelanții se dau angajați...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect