carmen iohannis semimaraton

Administratie 28.05.2016

Presedintele si-a sustinut sotia la SemiMaraton

Presedintele Klaus IOhannis a fost sambata la Sibiu pentru a-si sustine sotia care a alergat la SemiMaraton pentru proiectul “Dam startul la viata”.

Hisilicon Balong
Carmen IOhannis a fugit prin incinta Muzeului Astra, pe traseu fiind asteptata de sotul sau.

“Bravo echipa mea” a spus IOhannis in momentul in care Carmen Iohannis si cativa dintre elevii ei au trecut pe langa el. Vezi aici, reactia presedintelui.

Pe durata asteptarii, presedintele i-a incurajat pe toti alergatorii pe care i-a intalnit pe traseu, a dat mana cu oamenii si a discutat cu tinerii intalniti pe traseul SemiMaratonului.

Carmen IOhannis a alergat mai mult de cinci kilometri, si a fost a treia din stafeta de 4 x 5 km.

“Am avut emoţii, ca să nu dezamăgesc. Dar imi face mare plăcere şi mă simt foarte bine după alergat, cu atât mai mult pentru că azi am alergat pentru o cauză deosebită, pentru Spitalul de Neonatologie din Sibiu, pentru bebeluşii noştri care sperăm să aibă o viaţă normală, iar pentru zâmbetele lor şi îmbrăţişările şi mângăierile lor facem orice”, a declarat soţia preşedintelui la finalul ştafetei din cadrul SemiMaratonului de la Sibiu.

Întrebată de jurnalişti dacă a fost grea cursa, Carmen Iohannis a răspuns că este plăcută, însă nu e uşoară şi că s-a antrenat două luni şi jumătate pentru ea.

“E plăcută (n.r. – cursa), nu-i uşoară, dar m-am antrenat două luni şi jumătate şi sper să fie tot mai bine şi tot mai uşor”, a spus soţia preşedintelui, adăugând că n-ar vrea să renunţe.

“Dacă ajută Domnul şi mă simt bine în continuare continui”, a spus Carmen Iohannis.

IMG_20160528_102118

Soţia şefului statului a mai spus că fiecare sport are frumuseţea lui şi că îi invită pe toţi să participe “fie la alergat, fie la tenis sau la orice sport” care le face plăcere.

“E spre sănătatea şi binele nostru, al tuturor”, a afirmat Carmen Iohannis.

Ea a mai spus că a alergat aproximativ 5,25 kilometri şi că cel mai mult a alergat “şase kilometri şi ceva”, dar că timpul nu a fost chiar bun.

Întrebată dacă în afara taxei de participare există vreo donaţie din partea sa sau a famliliei sale pentru organizaţia condusă de medicul Livia Ognean, iniţiatoarea proiectului, Carmen Iohannis a răspuns: “Nu, aceasta e donaţia mea!”.

La finalul cursei de ştafetă la care a participat soţia sa, preşedintele Iohannis a spus că nu vrea să facă poză cu ea pentru că astăzi el este doar spectator. La rândul său, Carmen Iohannis a replicat că azi ea este vedeta, pentru el, iar la final cei doi s-au sărutat.

Ad