robinet-apa

Administratie 10.01.2017

Rasinarenii risca sa ramana fara apa potabila

SC Apă Canal SA Sibiu atrage atenția consumatorilor din comuna Rășinari că sunt șanse mari ca alimentarea cu apă a localității să fie întreruptă din cauza exceselor de consum înregistrate în ultimele zile.

“Începând cu data de 5 ianuarie ac, consumul de apă a crescut semnificativ, capacitatea de stocare și distribuire a apei potabile fiind depășită. Practic, în comuna Rășinari, necesarul maxim de apă este de 20,7 litri / secundă, în prezent el fiind depășit cu 15 %. O explicație pentru consumul anormal înregistrat este că o parte dintre consumatorii racordați lasă deschise robinetele din curți, anexe gospodărești etc, ca măsură anti-îngheț. La aceste deprinderi păguboase se adaugă faptul că doar aproximativ 40 % din imobile sunt contorizate, ceilalți consumatori plătind apa potabilă în sistem paușal până la contorizarea integrală a localității, prevăzută în primăvara acestui an”, precizeaza reprezentantii APA Canal Sibiu.

Potrivit acestora, rezervorul de apă ce deservește sistemul de distribuție din comuna Rășinari are o capacitate de 1.000 mc, nivel suficient pentru a face față unui consum normal.

“În condițiile în care capacitatea de transport a conductelor care alimentează acest rezervor este depășită există pericolul ca întreaga comună să rămână fără apă, iar rețeaua de distribuție să înghețe”, mai spun reprezentantii societatii de funizare a apei.

Acestia fac apel la locuitori sa nu risipească apa, să-și protejeze rețelele interioare contra înghețului prin metode normale (termoizolații), să închidă cișmelele din curți precum și toate punctele de consum din anexele gospodărești neîncălzite.

Ad