Administratie 11.01.2017

Preşedintele Iohannis şi premierul Grindeanu se întâlnesc pentru o discuţie legată de politicile economice ale Guvernului

Klaus Iohannis şi Sorin Grindeanu se întâlnesc, miercuri, la ora 15, la Palatul Cotroceni, pentru a discuta politicile economice ale noului cabinet, întâlnirea având loc la propunerea preşedintelui, ca urmare a preocupărilor acestuia legate de sustenabilitatea unor măsuri adoptate sau pe care intenţionează să le adopte guvernul Grindeanu, anunță www.news.ro.  Întâlnirea dintre preşedinte şi prim-ministru a fost anunţată de către purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţial, Mădălina Dobrovolschi.  “Preşedintele României a avut o discuţie telefonică cu premierul Sorin Grindeanu, discuţie în cadrul căreia l-a invitat pe acesta la Palatul Cotroceni pentru o analiză clarificatoare. Această întâlnire va avea loc miercuri după-amiază”, a spus, luni, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Iohannis.  Mădălina Dobrovolschi a precizat că la discuţie va participa şi ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, iar întâlnirea este necesară pentru că există “foarte multe îngrijorări” cu privire la sustenabilitatea măsurilor anunţate de Guvern şi a efectelor acestora asupra economiei. “Preşedintele vrea să afle direct de la premier care sunt planurile Guvernului în legătură cu bugetul pe anului 2017. Este o discuţie necesară, având în vedere îngrijorările privind sustenabilitatea măsurilor anunţate şi a efectelor acestora. Nu este străin de nimeni ce se discută în spaţiul public în ultima perioadă. La nivelul Administraţiei Prezidenţiale există analize serioase, dar şi ca cetăţean de rând există astfel de îngrijorări, bazate pe cifre, pe date, şi ele sunt până la nivelul Administraţiei Prezidenţiale”, a mai arătat purtătorul de cuvânt al preşedintelui.
Ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, a declarat marţi, la Parlament, că, la întâlnirea pe care o va avea cu preşedintele Klaus Iohannis, va merge alături de premierului Sorin Grindeanu cu un concept în legătură cu proiecţia bugetară, cei doi “străduindu-se” să aibă conturate toate argumentele care să demonstreze că proiecţia PSD atât pe venituri, cât şi pe cheltuieli este corectă. ”Ne vom strădui să avem foarte bine conturate toate argumentele care să demonstreze că proiecţia noastră atât pe venituri, cât şi pe cheltuieli şi mai ales viziunea privind indicatorii macroeconomici sunt corecte toate acestea. Vom adopta o proiecţie bugetară sustenabilă cu încadrarea în deficitul de 3%”, a afirmat Viorel Ştefan, la Parlament. Chestionat dacă sunt justificate îngrijorările preşedintelui Klaus Iohannis, Viorel Ştefan a susţinut că “îngrijorările” ar trebui să determine un comportament responsabil.

“Şi noi suntem îngrijoraţi pentru că îngrijorările ar trebui să determine un comportament responsabil din partea tuturor. Atunci când proiectezi bugetul unei ţări, atitudinea pe care trebuie să o ai trebuie să fie cea de responsabilitate care nu exclude îngrijorarea. Da, suntem îngrijoraţi pentru că trebuie să avem nişte acţiuni ferme, trebuie să venim cu un nou concept de proiectare a bugetului”, a răspuns ministrul de Finanţe.  Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, la Antena 3, că invitaţia făcută de preşedintele Iohannis premierului Grindeanu la o întrevedere pe chestiuni economice arată că şeful statului vrea să afle dacă miniştrii cabinetului Grindeanu au fost la meditaţii din programul de guvernare. Dragnea răspunde astfel, într-un registru ironic, comentariului făcut de Iohannis la ceremonia de depunere a jurământului de către miniştri, când preşedintele i-a cerut liderului PSD să-i înveţe pe miniştri programul de guvernare, din moment ce susţine că este singurul care îl ştie ”din scoarţă în scoarţă”. Liviu Dragnea a precizat că a avut o discuţie cu premierul Sorin Grindeanu legată de întrevederea şefului Guvernului cu preşedintele Iohannis. ”Sigur, este decizia lui să meargă la preşedinte. N-am înţeles exact… Din ce îmi aduc aminte la Cotroceni, mi-a cerut să-i învăţ şi pe ei (miniştri – n. red.) programul de guvenare şi probabil îl cheamă să vadă dacă au fost la meditaţii şi au învăţat”, a comentat Dragnea.

Ad