Punct de sacrificare a mieilor la Medias

Administratie 4.04.2017

Punct de sacrificare a mieilor de Paști, în piața Agroalimentară

Vești foarte bune pentru medieșenii care își vor achiziționa miei pentru Paști, însă care aveau probleme cu locurile de sacrificare. După mai mulți ani, Direcția Sanitară Veterninară și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu a aprobat funcționarea unui punct pentru sacrificarea mieilor în incinta Pieței Agroalimentare Mediaș. Reprezentanții pieței susțin că totul este pregătit, astfel încât medieșenii care își vor achiziționa miei îi vor putea sacrifica în locul respectiv.
De săptămâna viitoare sunt aşteptaţi primii comercianţi ai mieilor de Paşti în municipiul Mediaş. Administraţia Pieţei Agroalimentare Prim Com a stabilit deja locul unde vor fi vânduţi în acest an mieii. Astfel, la fel ca în ultimii ani, mieii vor fi vânduți în același loc, respectiv platoul Welter, unde de zilele următoare sunt așteptați primii comercianți.

Ad