27.3 C
Sibiu
vineri, august 12, 2022

Acuze grave: „Au făcut copy/paste și au încasat pentru asta 72.000 de lei”

Cele mai citite
banner
banner
banner
banner

Au fost din nou discuții în Consiliul Local Mediaș între aleșii social democrați și reprezentanții municipalității. Consilierii Partidului Social Democrat Mediaș nu au fost de acord cu proiectul de hotărâre privind contractul de delegare, caietul de sarcini și regulamentul serviciului de transport public local de persoane. Consilierul local social democrat Anca Suciu-Manta a spus într-o conferință de presă că societatea care s-a ocupat de întocmirea studiului de oportunitate nu a făcut altceva decât să copieze un studiu mai vechi, fără să actualizeze informațiile referitoare la noile trasee. În plus, pentru acest copy/paste s-ar fi plătit, susțin aleșii PSD Mediaș, peste 72.000 de lei. „Era supus spre aprobare studiul de oportunitate, proiectul contractului de delegare, caietul de sarcini și regulamentul serviciului de transport public local de persoane. Noi am fost împotriva acestui studiu de oportunitate de la început în ideea în care valoarea care era prinsă în buget pentru acest studiu era de 90.000 de lei, în buget au fost alocați 72.500 de lei, iar firma care a făcut acest studiu a cîștigat-o cu un pic mai puțin de 72.500 de lei, în condițiile în care s-a copiat efectiv studiul de oportunitate vechi care era pus la dispoziție de Meditur șide specialiștii din Primărie. Nici măcar nu s-a actualizat cu traseele existente în momentul de față, nu au fost cuprinse convențiile Meditur cu societățile din oraș privind transportul muncitorilor, de asemenea nu s-a trecut în contract care este patrimoniul Meditur. A fost făcut un copy/paste urât, fără să se actualizeze date, dar pe care domnii care au întocmit acest studiu au încasat o grămadă de bani”, a spus Anca Suciu-Manta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
- Produs în Sibiu- campaniespot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Piața imobiliară a crescut, iar prețul mediu de vânzare a locuințelor a trecut de pragul de 100.000 de euro

Locuințele din România au continuat să se scumpească în 2022, ajungând la niveluri ale prețurilor fără precedent, ca urmare...
spot_img

Știri pe același subiect