În această săptămână urma să fie încheiat, în sfârșit, contractul pentru colectarea selectivă a gunoiului începând din luna octombrie. Din păcate, o nouă contestație a procedurii prin care s-a desemnat firma câștigătoare, depusă cu puțin timp înainte de expirarea termenului legal, dă din nou peste cap cel mai mare proiect public din fonduri europene derulat în județul Sibiu.
Consiliul Județean Sibiu coordonează implementarea proiectului „Managementul integrat al deșeurilor din județul Sibiu” ce are o valoare de peste 80 de milioane de lei.
Miercuri, 3 august, ar fi trebuit să se încheie ultima etapă din acest proiect început în 2010, respectiv semnarea contractului de concesiune cu firma care a fost desemnată să colecteze selectiv deșeurile din municipiul Sibiu și alte 21 de unități administrativ-teritoriale.
La ora stabilită pentru semnarea contractului, președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a anunțat însă că semnarea trebuie amânată din cauză că una dintre firmele implicate – asocierea dintre Iridex Group Import Export București, filiala Costinești, și Servicii Salubritate București – a contestat din nou procedura, deși aspectele sesizate au fost deja tranșate anterior prin hotărâri definitive și irevocabile ale mai multor instanțe de judecată din țară și ale Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC).
„Această contestație depusă – de fapt este o plângere prealabilă – are ca efect suspendarea de drept a dreptului de a încheia contractul cu societatea câștigătoare. Cu alte cuvinte, îndiferent de faptul că este întemeiată sau neîntemeată, este formulată cu bună sau cu rea-credinţă, până când nu se pronunţă un for legislativ cu privire la această plângere nu se va putea încheia contractul”, a declarat Daniela Cîmpean.
Aceasta a precizat că s-a cerut firmei respective retragerea plângerii, în caz contrar, Consiliul Județean urmând să ceară daune în instanță.
„Vom uza de dreptul legal de a solicita daune interese pe zi de întârziere, zilele calculate din momentul la care acest contract putea fi încheiat. Deci, de azi, până la momentul în care va fi semnat contractul. Am calculat și nu este puțin, daunele cerute vor fi de 65.000 de lei pe zi”, a mai spus Daniela Cîmpean.
Aceasta acuză firma respectivă de „sabotaj” al celui mai mare proiect din județ, mai ales că, până în 18 noiembrie 2016, acesta trebuie să fie finalizat, altfel se pierde finanțarea europeană.
„Dacă se va ajunge să pierdem finanțarea pe acest proiect, suma respectivă o vom solicita tot de la ei, pentru că este vina lor”, a mai spus Daniela Cîmpean, care a precizat că se va merge până la formularea de plângeri penale împotriva reprezentanților asocierii respective.
Epopeea unei licitatii
Potrivit reprezentanților CJ Sibiu, licitația pentru desemnarea firmei care să colecteze gunoiul din municipiul Sibiu și cele 21 de unități administrativ-teritoriale a fost lansată în iunie 2015. S-au depus cinci oferte, una nefiind din start acceptată. Alte două oferte au fost descalificate la analizarea dosarului și s-a desemnat un câștigător. Procedura a fost însă contestată de către toți participanții și, mai bine de un an de zile, s-au derulat tot felul de procese.
În cursul proceselor, s-a stabilit de către magistrații Curții de Apel Alba Iulia că firma care a câștigat licitația a depus la dosar documente „conform cu originalul”, dar care au fost, de fapt, modificate, fiind sesizate organele de anchetă penală în acest caz. Consiliul Județean Sibiu a reevaluat cea de-a doua ofertă care întrunea condițiile și urma să încheie contractul de concesiune cu această firmă – SC Soma Bacău.
Proiectul „Managementul integrat al deșeurilor din județul Sibiu” a avut mai multe etape – închiderea gropilor de gunoi neconforme, construirea de stații de sortare și compost, cumpărarea pubelelor pentru colectare selectivă și desemnarea firmelor care să adune gunoiul.
Primele trei etape au intrat în finanțarea europeană, având valoarea de peste 80 de milioane de lei. Pentru ultima etapă, valoarea contractului de concesiune pentru colectarea gunoiului din Sibiu și alte 21 de unități, are o valoare estimată de aproape 110 milioane de lei, de aceea Daniela Cîmpean spune că „interesele” sunt foarte mari. Firma care va câștiga contractul va aduna gunoiul în următorii opt ani.
Modificări la plata taxei de salubrizare
Autoritățile refuză să se gândească totuși că acest proiect nu va fi terminat. În pregătirea contractului care speră toată lumea că se va încheia în timp util, Primăria Sibiu a pus în dezbatere publică Regulamentul de instituire și administrare a taxei speciale de salubrizare. Regulamentul va fi aprobat de consilierii locali în ședința din luna august, iar sibienii vor avea la dispoziție o lună de zile să anunțe, printr-o declarație depusă la primărie, numărul de persoane care locuiesc în fiecare imobil pe care-l dețin. Persoanele fizice vor plăti în acest an 9,23 de lei/ persoană/ lună pentru gunoi, iar persoanele juridice vor achita 372 lei/ tonă de deșeuri colectate. Taxa se plătește trimestrial, ca și impozitele, la ghișeele Direcției Fiscale sau la oficiile poștale.