festival jina

Cultura 17.07.2017

Festivalul folcloric „Sus pe muntele din Jina”

În amintirea nedeilor de altădată, festivalul „Sus pe muntele din Jina” reuneşte atât jinarii de pretutindeni, cât şi mărginieni din împrejurimi şi turiştii care vin an de an să descopere tradiţia acestui sat din Mărginimea Sibiului.

În acest an, festivalul a ajuns la cea de-a 47-a ediţie, fiind cel mai vechi festival din satele aparţinătoare judeţului Sibiu. Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei comunei Jina și al Consiliului Local şi adună împreună mii de oamnei pentru a se bucura împreună de sărbătoarea portului și folclorului autentic românesc.

După cum este cunoscut, festivalul are loc în fiecare an, în ultimul weekend al lunii iulie, anul acesta debutând sâmbătă, 29 iulie, cu un spectacol de muzică populară susţinut de Ansamblul „Jidvei România” acompaniat de Orchestra Jidvei România, având în mijlocul lor valoroşi solişti: SEBASTIAN STAN, MARIA STOICA, ALEXANDRU POPESCU, MARIA UŢIU, ALEXANDRU URS, IULIA ŞCHIAU, GABRIEL BUCUR, DENISA BALU, NICUŞOR BALU, IULIAN BIC, IULIA BANCIU, DUMITRU STROIE, IOANA ŞOLEA, AURELIAN ADAM, DANIELA POPA, ANDREI INVĂNUŞ, ALEXANDRA BĂCILĂ, COSMIN PRODE, CĂTĂLINA FURDUI, RALUCA DULĂU, MIHAI BASARAB, IOANA AGÂRBICEAN.

Frumusetea spectacolului folcloric va fi sporită de recitalul cunoscuților interpreți de muzică populară: OVIDIU HOMORODEAN, DANIEL POP, FELICIA STOIAN ȘI MARIA COMAN.

Prezentarea programului şi momentele umoristice vor fi realizate de IOAN SELEŞI

Bucuria serii va fi prezentarea filmului documentar „Jina” realizat de cunoscutul regizor DUMITRU BUDRALA, prezentat de RĂZVAN MARCU.

Seara va fi încheiată cu un frumos foc de artificii.

Dumincă, dis-de-dimineaţă, jinarii vor îmbrăca hainele de sărbătoare şi vor porni spre locul numit „Şesul Jinarilor” pentru a participa la mult aşteptatul eveniment. Pe scena festivalului vor urca oficialităţile locale, judeţene și naționale precum și primari din alte localitati. Tot în cadrul festivalului va avea loc lansarea cărții „Jina, comună din Mărginime”, autor prof. Dorin Bogdănel.

Fanfara populară din Jina, înfiinţată în anul 1929, va deschide marele spectacol, urmând apoi Formaţia de fluieraşi din Jina, Formaţia de dansuri a Şcolii Gimnaziale Jina, soliştii locali: Ionela Stani, Cosmin Prode, Elena Olariu, Dumitru Stroie, Luiza Paca, Ioana Maria Sterp, Ionică Beschiu, Ilie Liulea, Andrei Morariu, Mitică Bebeşelea, Formaţia de fluieraşi din Şugag precum și formații de dansuri din Corbii de piatră și Vaideeni.

În acest an spectacolul folcloric va fi susținut de Ansamblul Național „Jidvei Români” de tineri interpreți din Ardeal, Banat și Maramureș: IONELA STERP, CIPRIAN SILAŞI, CRISTIAN TOMONI, GEORGIANA NECŞA, FLORIN GHERMAN şi CARMEN ŞTEŢCO; formația de dansuri „JUNII TÂRNAVEI„ și SEBASTIAN STAN.

Invitatul special al acestui festival va fi CRISTIAN POMOHACI.

Sărbătoarea jinarilor se va desfăşura până seara târziu.

Vă așteptăm într-un număr cât mai mare să ne bucurăm împreună de sărbătoarea portului și folclorului autentic românesc”, spune primarul comunei Jina, Beschiu Gheorghe Vasile.

Ad