Nicolae Popa

Cultura 13.09.2017

O nouă carte dedicată lui Vasile Aaron va fi lansată astăzi, la Biblioteca ASTRA

Soţii Popa invită sibienii la evenimentul de lasare a celei de-a șaptea cărți din seria volumelor dedicate lui Vasile Aaron. Ioan Nicolae Popa şi Liliana Maria Popa vor prezenta astăzi, 13 septembrie, cartea „Povestea primei traduceri a ENEIDEI în limba română. Vasile Aaron, 1805”. Este al șaptelea și ultimul titlu din integrala dedicată cunoașterii și recunoașterii meritelor acestui important cărturar iluminist roman. Lucrarea va fi comentată de conf.univ.dr. Carmen Oprișor.

Vasile Aaron a trăit între anii 1780-1821. El a fost jurist, traducător şi poet român. Vasile Aaron este unul din cei mai importanţi exponenţi ai iluminismului românesc. El este autorul primului tratat de drept din România, precum şi primul român cu drept de pledare în instanţele Universităţii Săseşti.

Evenimentul va avea loc la Biblioteca Astra, în foaierul corpului nou, începând cu ora 16:30.
Intrarea este liberă.

Ad