Acum citesti:
Medieșenii sunt așteptați la Straja Cetăţii
Intreg articolul 1 minute de lectura

Medieșenii sunt așteptați la Straja Cetăţii

În colaborare cu Primăria Municipiului Mediaş, Asociaţia Ordinul Cavalerilor de Mediaş va organiza o activitate de strajă și patrulare în centrul municipiului Mediaş, în data de 17 septembrie. Evenimentul face parte din proiectul „Școala Medievală – Straja Cetății Mediaş“. Cavalerii vor porni la ora 20 de pe strada Armurierilor, pe traseul strada Badea Cârțan, Piața Andrei Șaguna – Turnul Forkesch, strada Nicolae Iorga, Piața Regele Ferdinand I, Ansamblul Castelului – Biserica Evanghelică „Sfânta Margareta”, strada Johannes Honterus – Turnul Pietrarilor. Se va reveni apoi pe același traseu, realizându-se schimbul străjerilor prin rotație și patrulare la Turnul Forkesch. Schimbul se va face timp de o oră şi jumătate, fiind însoțit și de sunetul tobei. În zona Turnului Forkesch se va desfăşura un moment de prezentare a echipamentului de protecţie (armuri), scurte lupte demonstrative, dansuri, vor fi tarabe cu suveniruri, se va vorbi despre proiect, documentare istorică şi potenţialul cultural turistic al activităţii.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.