Swaraj

Cultura 30.09.2017

Teatrul de Balet Sibiu prezintă 14 spectacole până în decembrie

Program bogat de spectacole la Teatrul de Balet Sibiu până la finele anului 2017. Două premiere de balet clasic, alte 12 reprezentații de dans și o nouă scenă pe care TBS va dansa.

Teatrul de Balet Sibiu pune în scenă, în perioada octombrie – decembrie 2017, nu mai puțin de paisprezece spectacole de balet, dintre care două premiere de balet clasic: „Baiadera” și „Spărgătorul de nuci”, ambele fiind create de coregrafii Aleisha Gardner și Kirill Ermolenko. Spectacolele TBS programate în perioada octombrie – decembrie 2017, vor avea loc la Sala Thalia Sibiu și la Teatrul Național „Radu Stanca„ Sibiu, după cum urmează:

Spectacole TBS pe scena Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu:

  • 25 și 26 octombrie 2017 – Baiadera, premieră de balet clasic
  • 27 – 29 octombrie 2017 – Concursul Internațional de Dans Clasic și Contemporan Sibiu – Young Stars Ballet Competition
  • 29 octombrie 2017 – Gală de balet, în închiderea Young Stars Ballet Competition
  • 6 și 7 noiembrie 2017 – Baiadera – spectacol de balet clasic
  • 21 noiembrie 2017 – Spărgătorul de nuci – premieră de balet clasic

Spectacole TBS pe scena Sălii Thalia Sibiu:

  • 18 noiembrie 2017 – Recolta / The Harvest, Poveste despre suflet. Poveste despre trup, Swaraj – spectacol de dans contemporan
  • 19 noiembrie 2017 – Când întunericul devine lumină și Șapte singuratici într-o zi de iarnă – spectacol de dans contemporan
  • 25 și 26 noiembrie 2017 – Peer Gynt – spectacol de dans contemporan
  • 8, 9 și 10 decembrie 2017 – Spărgătorul de nuci – spectacol de balet clasic

„Freedom, Tristan și Isolda. Vorbind despre Isolda, Straussiana”, în turneu la Turda.

În data de 2 noiembrie 2017, Teatrul de Balet Sibiu va prezenta pe scena Teatrului „Aureliu Manea„ Turda, tripticul de balet „Freedom, Tristan și Isolda. Vorbind despre Isolda, Straussiana” – spectacol realizat de coregrafii Aleisha Gardner și Mihai Babușka și care a avut premiera la TBS în stagiunea trecută, în data de 28 iunie 2017.

Biletele pentru toate spectacolele Teatrului de Balet Sibiu, prezentate de TBS la Sibiu, pot fi cumpărate din punctul de vânzare situat în Piața Mare, în incinta Centrului de Informare Turistică, Primăria Municipiului Sibiu, intrarea F sau online, la aceleași prețuri ca în punctul de vânzare, fără niciun comision suplimentar, de pe siteurile kompostor.ro și bilet.ro. Biletele pot fi de asemenea rezervate pentru patruzeci și opt de ore, online, pe siteul oficial al TBS www.sibiuballet.ro sau telefonic la numărul de telefon 0269 229 627. Rezervările online și telefonice, neconfirmate prin plată în termen de patruzeci și opt de ore, își pierd valabilitatea.

Ad