Spectacol deosebit la Sinagoga din Medias

Cultura 4.10.2017

Spectacolul “Născut în ’90” ajunge la Mediaș

Spectacolul “Născut în ’90” face un popas și la Mediaș. Spectacolul care a adus atâtea zâmbete pe chipurile sibienilor își încheie anul acesta parcursul prin povestea Teatrul din cartier, într-un spațiu inedit atât pentru actori cât și pentru spectatori și anume la Sinagoga din Mediaș. Spectacolul se desfășoară sâmbătă, 7 octombrie, de la ora 19. Un scenariu original, inspirat din gânduri, reflecţii, poveşti de viaţă. Eroii noştri traversează anii ‘90, cel mai tulbure şi gri deceniu din istoria modernă a României. Ei ne oferă felii de viaţă presărate cu nostalgie, cu hazoase şi amare aduceri aminte. Anii ’90 au însemnat haos, violenţă, instabilitate, venirea minerilor, sărăcie, mimarea unui început de democraţie, primele alegeri libere. Dar în acelaşi timp pentru eroii spectacolului, anii ’90 au însemnat prima zi de şcoală, tanti educatoare de la grădiniţă, primul sărut. Pentru ei Bombonel era un personaj de desene-animate care apărea prea des la televizor, iar politica o nebunie de neînţeles a nătărăilor de oameni mari care au cam uitat să îşi trăiască viaţa. Cu toţii ne vom regăsi în poveştile spectacolului „NĂSCUT ÎN ‘90”. Vom râde, vom tresări, îi vom insoţi pe actori în acest puzzle al omului tânăr contemporan. Din spectacol nu lipsesc referirile directe la realităţile socio-politice ale ţării noastre. Uneori hazoase, alteori acide. Nu lipseşte muzica live, nici scurtele proiecţii video cu momente cheie ale anilor 90. Spectacolul „NĂSCUT IN ’90” funcţionează ca un spaţiu al amintirilor comune, al bucuriei amare de a fi împărtăşit, cu toţii, împreună, 27 de ani de istorie recentă, zbuciumată. Intrarea la spectacol este liberă, fiind încurajate donațiile.

Ad