Astra Film Festival

Cultura 23.10.2017

Premiile AFF 2017

Sâmbătă, 21 octombrie 2017, a avut loc la Sala Thalia din Sibiu, Gala de Decernare a Premiilor Astra Film Festival 2017, în cadrul căreia s-au anunțat filmele câștigătoare ale ediției cu numărul 24. 57 de filme au fost incluse în cele cinci secțiuni competiționale: International, Europa Centrală și de Est, România, Scurt-metraj și DocSchool.

Filmele din competiția Astra Film Festival au fost evaluate de un juriu format din 13 specialiști din industria cinematografică internațională: Peter Biella, Vassilis Economou, Leonard Kamerling, Artchil Khetagouri, Réka Lemhényi, Ionuţ Mareş, Bill Nichols, Kumjana Novakova, Christophe Postic, Alina Predescu, Ada Solomon, Michael Stewart și Corina Șuteu.

Premiul pentru cel mai bun documentar internațional a fost acordat filmului Și ne mântuiește de cel rău/Libera Nos (regia Federica Di Giacomo), un film complex, care ocolește senzaționalul și relevă straturi succesive ale sistemului complicat de relații dintre Biserica Catolică, posedare diavolească, credință și exorcism. Prima Împărtășanie/Communion, un film de Anna Zamecka, o operă de artă care ne duce în interiorul acestui cadru emoțional intens printr-un limbaj audiovizual artistic captivant, antrenând publicul într-o călătorie empatică  intensă, a fost alegerea juriului AFF pentru Premiul AFF pentru cel mai bun film documentar din Europa Centrală și de Est.

Premiul pentru cel mai bun documentar românesc a fost primit de Țara moartă/The dead nation, de Radu Jude, pentru un film a cărui structură inovatoare forțează limitele cinema-ului documentar. Istoria devine dureros de personală, evenimente publice sunt relatate de vocea victimei care nu are puterea să le influențeze, iar publicul e pus în situația de a extrage semnificația fiecărei secvențe de imagine statică și sunet montate în contratimp.

Premiul  pentru cea mai bună cercetare într-un film documentar din secțiunea România a fost primit de filmul Muzică de petrecere/Shindy music, de Andrei-Nicolae Teodorescu, pentru un film care sărbătorește cultura populară printr-o portretizare fascinantă a transmiterii tradiției muzicale și oferă o viziune optimistă asupra vieții în trei comunități de romi. Al doilea premiu pentru cea mai bună cercetare într-un film documentar din secțiunea România, la Astra Film Festival 2017 a fost acordat filmului Phoenixxx (regia Mihail Gavril Dragolea), pentru că lasă personajelor spațiu de exprimare și le prezintă dincolo de stereotipii, surprinzând efortul lor de a deveni ființe umane complete.

Premiul pentru cel mai bun documentar studențesc – Best DocSchool Award a fost câștigat de filmul Educație/Education (regia Emi Buchwald), un cadru care se lărgește de la micro-cosmosul fețelor de copii către perspectiva mai largă ale căminelor și părinților, ajungând să cuprindă o lume întreagă. Pentru filmul care oferă o imersiune vizuală și crează o lume ce combină elemente de poezie cinematografică și realism social, juriul a oferit Premiul pentru cea mai bună regie într-un documentar studențesc filmului Cowboy de oraș/Urban Cowboys, în regia lui Pawel Ziemilski. Cel mai bun documentar scurtmetraj premiat de juriul AFF este Întoarcerea acasă/Homecoming, de Noam Sobovi, pentru filmul care a părut cel mai relevant și cel mai puternic ancorat în complexitatea realității lumii în care trăim.

Noam Sobovitz

Pentru operatorul care a filmat Apa ca un bivol negru (documentar realizat în 1970) și Nunta de piatră (din 1973), pentru filmul O lacrimă de fată, realizat în 1980, care a rămas în istoria cinematografiei ca filmul care a propus o formulă narativă nemaivăzută până atunci, pentru  Baloane de curcubeu, pe care l-a terminat tot în 1982 și care n-a trecut de cenzură, pentru  munca sa de operator de elită și înnoirile aduse limbajului cinematografic ce a rezistat testului timpului și pentru nebunia de a fi făcut ceva deosebit în cinematografia românească și dincolo de granițele ei, Astra Film a acordat Premiul de excelență cineastului Iosif Demian.

Iosif Demian

Juriul a acordat o mențiune specială unui film condus cu fermitate, care ne introduce prin intermediul unei structuri formale îndrăznețe în viața de zi cu zi a unei familii de muncitori chinezi: Another Year de Shengze Zhu.

 

 

Ad