Ardealul-Dans Somes

Cultura 14.11.2017

Spectacol folcloric în Sibiu și Șelimbăr

Vineri, 17 noiembrie 2017, la ora 19:00, la Sala Thalia și sȃmbătă, 18 noiembrie 2017, la ora 19:00, la Căminul Cultural din Șelimbăr au loc spectacole organizate ȋn cadrul proiectului „Tradiții”. Evenimentul sărbătorește atȃt datinile noastre, cȃt și cele de peste hotare. Spectacolul este oferit de Ansamblul Folcloric Studențesc „Ardealul”, din cadrul Casei de Cultură a Studenților Sibiu, Ansamblul Folcloric Studențesc „Doina Carpaților”, din cadrul Casei de Cultură a Studenților Iași și Ansamblul Folcloric „Orgonina” din Slovacia. Proiectul s-a născut din dorința de a promova tradițiile, conexiunea dintre oameni și arta, ȋntreaga muncă fiind concretizată ȋn două seri cu momente artistice care ȋmpletesc pașii de dans specifici Ardealului și Banatului Romȃnesc (ȋn coregrafia lui Sorin Bădiță și cu orchestra dirijată de Dorel Sava) cu pașii specifici Moldovei, dar și Slovaciei.

”Suntem bucuroși să prezentăm publicului un altfel de spectacol folcloric, care nu doar ne amintește de frumusețea și importanța tradițiilor autohtone, dar ne face și să fim mȃndri de ȋnaintașii noștri și de moștenirea spirituală din Estul Europei”, a declarat Liliana Popescu, directorul Casei de Cultură a Studenților Sibiu.

Evenimentul este organizat de Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu şi este co-finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului, Consiliul Local și Primăria Comunei Șelimbăr.

AfisTraditii-mic

Ad