„Diada conjugală. Canoanele atracţiei şi ale disoluţiei”

Avocatul Dumitru Bucur, vă invită la lansarea cărţii : „Diada conjugală. Canoanele atracţiei şi ale disoluţiei” apărută la Editura Honterus. Lansarea cărţii va avea loc în ziua de 9 februarie, de la ora 18.00, la Galeria „Habitus” – Sibiu, Piaţa Mică nr.4 (la subsolul Bisericii Romano-Catolice). Cartea face o investigaţie în zona căsătoriei şi a divorţului, dar nu din perspectivă juridică ci, psihologică, socială, antropologică, etnografică, etc. Aceasta va explora un labirint misterios şi sensibil: ce este dragostea, care sunt resortu­rile ei psihologice şi fiziologice; ce evoluţie a cunoscut erosul, con­simţământul şi determinările lor în cadrul căsătoriei. O preocupare apreciabilă se acordă familiei, conduitei şi adap­tării maritale. Cum se poate ob­ţine o căsnicie împlinită şi care sunt duşmanii fericirii conjugale. Referiri se fac şi cu privire la căsătoria monogamă, căsătoria în forme punitive şi formele reziduale ale căsătoriei. Nu lipsesc nici exprimări referitoare la criza conjugală şi terapii ale disfuncţiei maritale, eşecul conjugal şi salvarea sinelui. Vă oferim un citat din cartea semnată Dumitru Bucur. „Materiei vii i-a fost predestinată o anumită stare naturală. Ea reprezintă regula. Noi ne-am îndepărtat de această stare. Noi reprezentăm excepţia. Civilizaţia înseamnă excepţia de la starea naturală. Civilizaţia constituie o situaţie sui generis. În realizarea scopurilor ei, natura nu pretinde fidelitate. Limitarea la o singură fiinţă ar însemna obstacularea scopului ei genezic. Monogamia este o formă de viaţă ce nu aparţine naturii sau omului, ci o formă ce aparţine culturii, prin care natura este integrată în cultură. Căsătoria este o continuă depăşire a naturii înspre spiritual. Momentul oficializării monogamiei o dată cu consolidarea creştinismului, dar numai pentru un segment al populaţiei globului, acum mai puţin de 2000 de ani, înseamnă un timp zero sau apropiat acestuia în raport cu toată istoria umanităţii. Omul, cu cât este mai departe de natură, cu atât este mai departe de esenţa fiinţei sale. Ascultând de legile naturii, firesc ar fi ca individul să caute mereu alte exemplare, bine înzestrate biologic, în vederea atingerii scopului pentru care a fost creat, cel al reproducerii. Un dicton latin spune: „Naturalia non sunt turpia”, adică natura nu poate fi vinovată de măreţa ei realizare şi, deci, ar trebui să renunţăm la ipocrizia seculară, iar omul să revi­nă la condiţia lui primordială? Aşa se pare! Ce urmează: să coborâm din maşini şi să intrăm în peşteri!?!”