Acum citesti:
Acapella, concerte de Înălțarea Domnului la Sibiu
Intreg articolul 2 minute de lectura

Acapella, concerte de Înălțarea Domnului la Sibiu

Grupul vocal Acapella revine la Sibiu pentru al 12-lea an consecutiv, cu bucuria de a încânta și de această dată publicul, cu 2 concerte menite să sărbătorească Înălțarea Domnului, duminică, în data de 20 mai. Primul concert va avea loc în Catedrala Mitropolitană, pe strada Mitropoliei, de la ora 11. Cel de al 2-lea concert va avea loc seara, în Biserica Ursulinelor de pe strada Gen. Magheru, începând cu orele 19.

Ambele concerte vor conține piese și prelucrări corale de Mozart, Josef Rheinberger, Paul Constantinescu sau Gavriil Musicescu. Intrarea la concertele Acapella cu prilejul Înălțării Domnului este liberă. Invitatul special al ediției din acest an este naista Daniela Ghiță. Artista a concertat alături de celebrul Gheorghe Zamfir și a fost prezentă la mai toate evenimentele dedicate acestui instrument, printre care și Festivalul Internațional de Nai ”Gheorghe Zamfir”.

Grupul vocal Acapella a luat ființă în anul 1999. Albumul de debut a fost intitulat „Trei Crai de la Răsărit”. Sibiul i-a „adoptat” în anul 2006, când Acapella a oferit o serie de concerte în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. De-a lungul Capitalei Culturale Europene și, apoi, în fiecare an, de Florii și de Crăciun, Acapella a încântat publicul sibian cu unicitatea melodiilor sale.

Înălțarea Domnului se sărbătorește întotdeauna la 40 de zile după Înviere, în joia celei de-a șasea săptămâni de după Paști. Evenimentul este amintit în Sfintele Evanghelii, unde se spune că, după Înviere, Mântuitorul s-a arătat ucenicilor săi timp de 40 de zile, prin multe semne doveditoare.

Concertele Acapella sunt un proiect finantat de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Local Sibiu.

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.