Acum citesti:
„Dumbrava minunată” în premieră la Teatrul Gong
Intreg articolul 3 minute de lectura

„Dumbrava minunată” în premieră la Teatrul Gong

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă sâmbătă, 22 septembrie, de la ora 18:00, premiera spectacolului „Dumbrava minunată” după Mihail Sadoveanu, în regia lui Gabriel Apostol.

Una dintre cele mai emoționante povești din literatura românească prinde viață într-o adaptare ce aduce tribut teatrului clasic cu păpuși. „Dumbrava minunată” este un manifest pentru prietenie și încredere în sine. „Există speranță dincolo de realitatea asta, copiii nu trebuie să înceteze să viseze! Trebuie să aibă curaj pentru că își pot găsi și ei locul în lumea asta, așa cum e ea.”, a declarat regizorul în timpul repetițiilor la scenă.

„Dumbrava minunată” este povestea plină de curaj a Lizucăi, o fetiță de 6 ani. Umilită de mama sa vitregă, fetița fuge de acasă alături de cel mai bun prieten al ei, cățelul Patrocle. Drumul spre casa bunicilor se transformă într-o călătorie fantastică unde plantele și animalele vorbesc, iar în final fetița ajunge sub ocrotirea bunicilor.

„Am ales acest text într-un moment în care în România apare o nouă categorie de copii, cei abandonați și neglijați emoționali în familia de tranziție. Mai mult decât atât, un studiu UNICEF arată că 80,9% dintre copiii chestionați considerau că bătaia nu e o metodă bună de educare a copiilor. Dincolo de acest context social, ne-am dorit un proiect care să creeze un soi de miracol. Miracolul ilustrațiilor din cărțile cu basme ce prind viață pe scenă într-o tehnică impecabilă.”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.

Prezentat atât cu actori la vedere, cât și cu păpuși wayang, spectacolul de la Sibiu poartă semnătura scenografului Mihai Pastramagiu (decor, costume, păpuși), iar din distribuție fac parte actorii Lucia Barbu, Paul Bondane, Eleonora Coșuleț, Daniela Dragomir, Raluca Pavel, Raluca Răduca și Alexandra Șerban. Spectacolul are o durată de aproximativ 50 de minute și este recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani.

Spectacolul „Dumbrava minunată” a fost programat, de asemenea, în avanpremieră vineri, 21 septembrie, de la ora 18:00 și sâmbătă, 22 septembrie, de la ora 11:00. Accesul publicului la oricare din reprezentații se face în limita locurilor disponibile, pe baza biletelor puse în vânzare atât online prin teatrulgong.ro, cât și la sediul Agenției Teatrale din str. Al. Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11:00 – 18:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00, iar duminica de la 10:00 la 14:00. Prețul unui bilet este de 9 lei, tarif unic.

Pentru a marca Săptămâna Europeană a Mobilității, Teatrul pentru Copii și Tineret „Sibiu” se alătură acțiunilor inițiate cu această ocazie de Primăria Municipiului Sibiu și oferă gratuitate tuturor spectatorilor care aleg să vină pe bicicletă la reprezentațiile programate de la orele 11:00, în 22 și 23 septembrie. Având în vedere locurile limitate în sală, organizatorii recomandă ca participanții să își rezerve în avans locurile prin e-mail la ticketing@teatrulgong.ro (vă rugăm specificați numele, data reprezentației și numărul de locuri).

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.