Acum citesti:
Grigore Leşe: Sufletul satului este acelaşi; chiar dacă au dispărut costumele şi casele de odinioară
Intreg articolul 6 minute de lectura

Grigore Leşe: Sufletul satului este acelaşi; chiar dacă au dispărut costumele şi casele de odinioară

La sfârşitul săptămânii trecute, Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale Astra a organizat cea de-a treia ediţie locală a Festivalului „Tarafuri şi Fanfare”. Timp de două seri de primăvară, în 14 şi 15 mai, cei peste 18.000 de vizitatori au luat parte la muzică şi joc, alături de Fanfara din Dârvari (Mambo Siria), Taraful din Ianca, Taraful din Goicea, Fanfara din Lăpuşnicu Mare, Muzicanţii şi dănţăuşii din ªoimi, Taraful lui Ieremeia din Bucovina şi Comunitatea din Vinerea. Părintele şi amfitrionul festivalului, Grigore Leşe, a acordat în exclusivitate pentru Sibiu 100% un interviu despre festival, spiritul muzicii ţărăneşti de la noi şi falsurile cu care ne amăgim. „Am avut grijă să vin cu muzici care nu au mai fost la Sibiu anii trecuţi” Reporter: Cum vă simţiţi în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale Astra din Sibiu? Când v-aţi întâlnit prima dată cu acest loc? Grigore Leşe: Minunat. Ca în cel mai frumos sat din lume. Singura problemă pe care o am este cu scena de pe lac. Spaţiul este foarte frumos, însă e prea departe de public, nu pot comunica cu oamenii, nu le văd chipul. Îmi amintesc că prima oară când am venit aici a fost prin anii ‘80. Eram profesor la Lăpuş şi, mergând la concursul „Columnele Independenţei”, ne-am oprit la Muzeul din Dumbrava Sibiului să dormim. ţin minte că aşa de tare mi-a plăcut locul, de am cântat toată noaptea, ba pe malul lacului, ba pe vreo prispă, ba plimbându-mă pe potecile înguste. Rep.: Cum aţi selectat tarafurile şi fanfarele care au cântat la acest festival? G. L.: Umblând prin toată ţara, comparând repertoriile muzicanţilor, stilurile de interpretare, având grijă să fie reprezentate zonele importante pentru muzica ţărănească de la noi. În plus, am avut grijă să vin cu muzici care nu au mai fost la Sibiu anii trecuţi. Doar Mambo Siria a rămas în schemă, cât mai trăieşte Nea Mărin mi-am propus să invit Fanfara din Dârvari, de câte ori organizez un eveniment. „Am văzut şi sate «moderne», cu oameni care şi-au pierdut lent, eficient şi ireversibil costumul, muzica, tradiţia…” Rep.: Lumea rurală e în schimbare, satele se urbanizează, trăim o decădere a valorilor în societatea românească. Mai are rost să vorbim despre „autenticitatea” muzicii tradiţionale româneşti? G.L.: De şapte ani realizez seria de televiziune „La porţile ceriului”. Am văzut sate rămase într-o încremenire ancestrală, uitate parcă de istorie, reuşind să-şi păstreze într-un mod aproape miraculos dimensiunea magică şi poezia. Am văzut şi sate „moderne”, cu oameni care şi-au pierdut lent, eficient şi ireversibil costumul, muzica, tradiţia… Despre astfel de sate nu mai poţi spune că ascund veşnicia, ci o lume a contradicţiilor, a contrastului, a împrumutului diferitelor modele. La Sibiu am invitat bătrâni lăutari, horitori, muzicanţi ale căror cântece, poate la prima vedere stridente, aspre, cu erori, au forţa să demonstreze că muzica ţărănească este vie, că nu are nicio legătură cu muzica populară de la televizor, că, atunci când este adevărată, rezistă vremurilor şi modei. Rep.: Ce se poate face pentru ca muzica tradiţională românească să nu devină o piesă de muzeu, cu care doar ne afişăm şi reprezentăm România la târgurile internaţionale? Nu credeţi că suntem cam ipocriţi, dacă acasă şi la nunţi ascultăm manele şi ethno-pop, iar în afară ne mândrim cu Grigore Leşe sau cu Ansamblul folcloric „Iza”? G.L.: Un singur lucru vreau să vă spun: ceea ce face Grupul „Iza” sau ceea ce fac eu prin proiectele mele este, practic, o mişcare de revivalism a muzicii ţărăneşti de la noi. În satele noastre nu se mai cântă de mult aşa, muzica noastră este, în cel mai bun caz, aşa cum o prezintă Mambo Siria. „Lumea cântăreţilor de muzică populară nu are nicio legătură cu lumea muzicii ţărăneşti, din păcate ascunsă atâta amar de vreme” Rep.: După munca, studiile, călătoriile şi oamenii pe care i-aţi întâlnit, care este spiritul muzicii tradiţionale româneşti şi ce ne arată ea despre sufletul românilor? Ce spune muzica pe care o ascultăm azi despre sufletul nostru? G.L.: Muzicile din toate zonele ţării au primit influenţe de tot felul. Există, însă, sonorităţi ale instrumentelor, ritmuri, genuri muzicale, timbre şi glasuri care sună ca în urmă cu sute de ani. De ce spun toate acestea? De ani buni cutreier ţara. Mă întâlnesc cu oameni, vorbesc cu ei, îi ascult şi ajung la următoarea concluzie: muzicile populare promovate de mass-media nu seamănă deloc cu muzicile pe care le găsesc în comunităţile tradiţionale. Dar chiar şi în aceste condiţii, sufletul satului este acelaşi; chiar dacă au dispărut costumele şi casele de odinioară; cântecele bătrâneşti nu au fost date uitării; chiar dacă la televizor auzim o muzică de divertisment, stridentă şi lipsită de valoare, ţăranii nu şi-au uitat rostul lor pe lumea asta. Rep.: Ce i-ar spune profesorul Grigore Leşe unui tânâr care nu ştie nimic despre muzica tradiţională românească? G.L.: Donald Tovey spunea că atunci când o muzică e prea arhaică sau inaccesibilă, ca să-i poţi aprecia valenţele artistice, ca s-o înţelegi, este mai bine să încerci să pătrunzi în spiritul celor ce au gustat-o decât să culegi datele tehnice. Cea mai mare dorinţă a mea este ca tinerii să înţeleagă faptul că lumea cântăreţilor de muzică populară nu are nicio legătură cu lumea muzicii ţărăneşti, din păcate ascunsă atâta amar de vreme. Muzica tradiţională are patina timpului, este marcată de mai multe generaţii, de nenumărate personalităţi, este vie. ţăranii cântă nativ, neconştientizând ce cântă, iar cei care valorifică scenic muzica ţărănească ignoră caracteristicile stilului, transformând-o într-o muzică folclorizată. De aceea la noi au ajuns alte abordări din punct de vedere stilistic, alte voci, alte timbre. Fenomenul acesta de promovare a timbrelor nespecifice a luat, din păcate, amploare în toate zonele ţării. Interpretarea muzicii ţărăneşti este şi trebuie să fie cu erori, improvizatorică, iar vocea mai zgrunţuroasă, mai sălbatică, nu o voce clară, de belcanto. Tocmai aceste „imprecizii” dau strălucire stilului tradiţional. Rep.: Spuneţi-ne câteva versuri dintr-o melodie care a fost cântată la acest festival şi vă este dragă. G.L.: „Nu-i lumină nicări, / C-or murit tăţi oamenii / ªi-atâta m-oi duce-n noapte, / Până m-oi ’tâlni cu moarte…” Foto: Grigore Leşe în Bucovina cu cojocarul Aurel Comari Fotocredit: Adrian Maranca Ioana Mălău

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.