Constantin Podu
Foto credit: Constantin Podu

Cultura 17.02.2017

Constantin Podu: Un actor, suma întâlnirilor pe care le are cu oamenii de teatru

Regizorului Constantin Podu a avut primul contact cu teatrul încă din copilărie, când a interpretat rolul unui băiat bâlbâit, și de atunci, a simțit o chimie între el și actorie. Personajul pe care l-a îndrăgit cel mai mult a fost Engel Hanniger din spectacolul „Ultima zi a tinereții”, care a obținut premiul UNITER în aprilie 2012, fiind regizat de mentorul său, Yuri Kordonsky. Consideră că trebuie să există o relație deschisă între regizor și actorii săi și are nevoie de oameni inteligenți în jurul său pentru a da naștere unor personaje remarcabile.

Când ați debutat în lumea teatrului?

Este o poveste foarte lungă. Totul a început în clasa a doua, când am avut primul contact cu scena. Aveam rolul unui bâlbâit. Mi-a plăcut. Simțeam că e ceva care-mi place și voiam să continui. Totuși, am renunțat o perioadă de timp, până în clasa a noua, când am intrat într-o trupă de teatru de amatori. Atunci l-am cunoscut pe domnul Bâra, un om de la care am avut multe lucruri de învățat. Și ușor, ușor am întâlnit oameni cu care am interacționat și de la care am avut multe lucruri de învățat. Un actor nu este altceva decât suma întâlnirilor pe care le are cu oamenii de teatru.

Cum ați descrie ceea ce reprezintă teatrul pentru dumneavoastră?

Este un proces foarte frumos. Arta se face la foc mic și, mi-am dorit să fac spectacole de teatru la foc mic. Din acest motiv a luat naștere Teatrul Mic din Sibiu, dar și colaborarea mea de acum cu Teatrul de Artă din Deva.

Am nevoie de actori inteligenți”

Care ar fi diferența dintre regizorul și actorul Constantin Podu?

Este o întrebare grea, pentru că sunt diverențe foarte mari. Regizorul Constantin Podu este un om foarte atent la detalii, prea atent. Duce un proiect spre perfecțiune sau, cel puțin, asta își dorește, deși nu există perfecțiune în teatru și în artă și, dacă ar exista, ar fi un produs artificial și un spectacol care nu prinde viață. Pentru mine spectacolul de teatru este o creație umană pentru că are un limbaj, are sentimente, iar spectatorul simte aceste lucruri. Actorul Constantin Podu în momentul de față e un actor care dorește să se retragă de pe scenă. Actoria și regia sunt pe două poziții total diferite și mi-e foarte greu să mă împart între cele două, riscând să mă regizez. Vreau să fac performanță la cel mai înalt nivel și am un mentor foarte bun și anume, regizorul Yuri Kordonsky, de la care am învățat foarte multe lucruri. Dar acest lucru nu înseamnă că nu voi mai juca, pentru că îmi face plăcere să joc.

Care este rolul sau spectacolul care v-au rămas în suflet?

Engel Hanniger din spectacolul „Ultima zi a tinereții”, regizat de mentorul meu, Yuri Kordonsky mi-a rămas în suflet. Aici am avut onoarea să o întâlnesc pe marea actriță Ofelia Popii. Ofelia este un fenomen, un artist fabulos, de la care am învățat enorm de mult și nu știu cum să-i mulțumesc pentru acest lucru. Din distribuție au mai făcut parte și Marian Râlea, Serenela Mureșan sau Cristian Stanca. Acesta este cel mai bun spectacol pentru mine, un rol și o echipă de care m-am îndrăgostit. Sunt sincer, mai caut traller-ul de la spectacol pe youtube și când aud melodia, simt că sunt acolo, pe scenă.

Cât de mult contează timpul la realizarea unui spectacol?

Nu poți lansa un spectacol dacă nu este finalizat și care nu are timpii lui de dospire. Trebuie să am timpul necesar de creație. În momentul de față este o luptă a artistului cu timpul. Eu unul mă lupt foarte mult cu timpul. De exemplu, la spectacolul „Trei surori” de A.P. Cehov, timpul era personajul principal. Și ți-aș mai da un exemplu din perioada lui Stanislavski, vorbim de anii 1900, când se repeta pentru un spectacol 1-2 ani de zile sau cât aveau nevoie. Acum nu se mai face asta, noi suntem într-o luptă cu timpul.

Descrieți, vă rog, relația dintre regizorul Constantin Podu și actorii cu care colaborează.

Este o relație specială, pentru că eu croiesc spectacolul pe mărimea actorului. Nu văd altcumva lucrurile și nu trag de actor să intre într-o haină care nu-i aparține. Îmi doresc să vin eu după el și nu invers. Îmi place să purtăm un dialog și nu cred în actorul marionetă, în actorul care execută. Sunt regizori care fac asta și nu zic că ar fi un lucru rău, dar pentru mine ar fi rău. Nu aș vrea să văd vreodată un spectacol în care am executanți. Am nevoie de actori inteligenți, cu care să vorbesc despre ce înseamnă viața, timpul, să fim detectivi pe texte și să încercăm să găsim soluții

Cum a început colaborarea cu Teatrul de Artă din Deva?

Am decis să merg la Deva și să încep colaborarea cu teatrul de acolo pentru că am avut încredere în domnul Mihai Panaitescu, managerul teatrului, și cred că se poate dezvolta o trupă foarte frumoasă. Teatrul din Deva va fi construit cu regizori și actori tineri din toată țara și va deveni un focar cultural. Simt că aici se poate face o revoluție teatrală. La Deva e un spațiu bun să te lupți cu timpul.

Care sunt proiectele de la Deva? Și care va fi următorul proiect?

Sunt mai multe proiecte. Unul dintre ele este „Love, mon amour”, un spectacol la care țin foarte mult. Acest spectacol este cunoscut în Sibiu cu denumirea de „Varșovia”. Un alt spectacol principal este „Clowniada” care reprezintă un altfel de spectacol de clownerie, una contemporană, care prinde foarte bine la public. Alte spectacole importante sunt „Weekend în pijamale” și „Gașca de râs”. Următorul proiect pe care îl pregătim este „Fata fără zestre”.

Ad