IMG_2189

Cultura 31.03.2017

Teodora Șpan: Am vrut să dăruim din Bucuria descoperită şi altor tineri

În ultimele săptămâni, sibienii au avut parte de o serie de evenimente și întâlniri de suflet menite să conștientizeze și să sporească încărcătura spirituală a Postului Paștelui. Toate acestea au fost posibile prin intermediul Organizației Tinerilor Sibiu (O.T.S.), asociație locală fondată în anul 2010 de o mână de liceeni aflați în căutare de sine și de Dumnezeu. Care sunt valorile promovate de membrii O.T.S. și ce oferte și alternative de dezvoltare au pentru liceenii și studenții aflați în căutarea identității, ne spune Teodora Șpan, președintele acestei organizații.

IMG_5024

În urmă cu 7 ani ai făcut parte din membrii fondatori ai OTS. Cum Cum a apărut ideea înființării unei organizații și cu ce gânduri ați pornit la drum?

Totul a început la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu cu o excursie organizată de profesoara noastră de religie Carmen Jinariu la Mănăstirea Oaşa, în ianuarie 2010. Din inima munților, locul acesta a intrat în inima liceenilor de la Colegiul Național „Octavian Goga” şi aşa s-a format un grup de tineri care au descoperit că au în comun: tinerețea, dragul de cultură, de tradiții şi de Dumnezeu. Fiind deja un grup format, am primit imboldul Părintelui Iustin de la Mănăstirea Oaşa de a da şi un nume grupului şi aşa în octombrie 2010 s-a născut Organizația Tinerilor din Sibiu şi în acte. Nu am pornit la drum cu prea multe gânduri. Cred că voiam doar să dăruim din bucuria descoperită la Oaşa şi altor tineri din oraşul nostru.

Valoarea OTS a fost recunoscută anul trecut, când ÎPS Mitropolit Laurențiu ți-a acordat atât ție, în calitate de președinte al Organizației, cât și doamnei profesoare Carmen Jinar, în calitate de coordonator, distincția „Ordinul Sf.Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei”. Ce a reprezentat acest titlu pentru tine?

Pentru mine şi pentru Asociație distincția a fost o dovadă a faptului că activitatea noastră e sprijinită şi binecuvântată de ÎPS. Laurențiu, dar a fost şi o responsabilizare spre a continua să creştem sufleteşte şi numeric.

Cum de o tânără ca tine l-a descoperit pe Dumnezeu atât de devreme, în timp ce alți tineri de vârsta ta sunt pasionați de petreceri și tot felul de atracții spre distracție?

Despre Dumnezeu am învățat din copilărie fiind crescută într-o familie de preot, dar după clasa a IX-a, după ce am fost la Oaşa, am început să iau credința mai în serios şi să îmi dau seama că bucuria vine din lucruri mărunte. Or, credința este în ziua de azi un lucru mărunt, din păcate, dar care poate schimba multe.

Ce înseamnă în prezent OTS, pe câți membri se bazează?

OTS reprezintă o organizație de tineri simpatici, dar şi serioşi, elevi (majoritatea de la Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu) şi studenți la diferite facultăți: Medicină, Teologie, Litere, Inginerie, Ştiințe, Ştiințe economice, Jurnalism, Psihologie, Drept. Asociația are în jur de 60 de membri activi. Orice tânăr iubitor de frumos se va regăsi în familia noastră şi împreună dorim să răspândim Bucuria şi Frumosul. Pentru cei care vor să ni se alăture ne pot găsi pe pagina de Facebook Organizația Tinerilor din Sibiu sau ca date de contact: pentru elevi: prof. Carmen Jinariu 0743178517 şi pentru studenți: Teodora Şpan 0747944587.

Ce tip de tineri îți dorești să coagulezi în jurul organizației, care sunt valorile pe care doriți să le promovați împreună?

Ne dorim să ni se alăture tineri preocupați de tradiții, voluntariat, cultură, ieşiri în natură. Ne propunem să promovăm bucuria, tinerețea, tradiția şi credința românească.

Cum crezi că îl pot descoperi tinerii pe Dumnezeu și cum își pot întări credința?

Cred că Dumnezeu ni Se descoperă El mai întâi. Tinerii trebuie să fie doar sinceri şi să caute sursele adevăratei bucurii.

În perioada postului Paștelui ați organizat la Sibiu o serie de conferințe și momente cu încărcătură spirituală – cu ÎPS Laurențiu, PS Siluan al Italiei, proiecția filmului despre Gheorghe Calciu – ce v-ați propus cu aceste întâlniri și ce mai urmează?

Primăvara este o perioadă în care apar avitaminoze şi suntem predispuşi la răceli. Aşadar, ne-am gândit că aşa cum trupul are nevoie de vitamine în această perioadă, și sufletului trebuie să îi administrăm pastile pentru suflet. Așa am gândit toate întâlnirile din acest post. Pe lângă evenimentele deja organizate și pe care le-ați amintit, vom mai organiza o conferință în 6 aprilie, la ora 18:00, în Aula „Avram Iancu” a Facultății de Litere din Sibiu cu tema „Tânărul în căutarea libertății”. Vom discuta despre tema aceasta cu Pr. Nicodim Petre, coordonatorul Departamentului de Misiune pentru tineret din Iaşi, un parinte specializat în pastorația tinerilor și care organizează foarte multe activități pentru elevii și studenții din Iași – de la dezbateri pe teme de actualitate, la tabere cu 600-700 de participanți, cum e tabăra de la Nemțișor. Sperăm să învățăm cât mai multe lucruri din experiența părintelui și îi invităm pe câți mai mulți sibieni să ni se alăture la aceasta intâlnire joi seara, în 6 aprilie. De asemenea, îi învităm pe tinerii din Sibiu să participe în vacanța de Paști la o tabără de folclor. Alături de mai multe asociații pentru tineri din București, Cluj, Timișoara suntem organizatori ai Taberei de Etnografie şi Folclor care se va desfășura în perioada 20 aprilie – 1 mai la Schitul „Sf. Ioan Evanghelistul” din Găbud. Invitații speciali ai taberei sunt Grigorie Leşe şi Ansamblul „Icoane” coordonat de Ioan Bocşa, alături de mulți specialiști care ne vor descoperi bogăția extrordinară a folclorului și a etnografiei românești. De asemenea, pe timpul verii îi invităm pe tinerii sibieni la taberele organizate atât pentru elevi, cât și pentru studenți la Mănăstirea Oaşa. Precizez că toate taberele acestea la care îi invităm pe tineri sunt gratuite, participanții plătindu-și de fiecare dată doar transportul până la locul de desfășurare al taberei. Pot participa tineri cu vârste între 14-18/19 ani în taberele de liceeni și 19-30 ani în celelalte tabere, de studenți.

Cum vezi viitorul acestei organizații, cum crezi că poate deveni o voce tot mai puternică?

Viitorul depinde, în mare măsură, de implicarea şi dăruirea membrilor asociației. Noi am devenit mai mult decât un cerc de prieteni! Suntem o familie! Ca în orice familie, armonia şi progresul se realizează prin efortul şi voința tuturor membrilor ei. Cred că numai lucrând în continuare ca o echipă putem trăi și apofunda la nivel personal tradiția, cultura şi credința pentru a le putea apoi promova într-un mod autentic în societate.

Ce citat emblematic din Biblie sau literatura patristică ar fi în ton cu misiunea OTS?

Primul lucru care mi-a venit acum în minte este vorba Părintelui Teofil Părăian: Eu toate prieteniile mi le-am programat pentru veşnicie”.

Ad