sarbatori-fericite-2

Cultura 6.04.2017

FITS 2017 caută un spectator care să devină actor

Organizatorii Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu caută un iubitor al teatrului care să facă „parte din poveste”.

FITS, prin Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, pornește campania „Fii parte din poveste” și oferă un rol într-un spectacol unuia dintre oamenii care fac sau au vrut să facă parte, ca spectator, din povestea festivalului cunoscut și apreciat la nivel internațional. Este vorba despre spectacolul „Sărbători fericite”, după texte de Neil LaBute, în regia lui Cristian Juncu, piesă care se va juca în cadrul FITS 2017.

Campania se va derula exclusiv în mediul online și are ca scop identificarea unui actor neprofesionist – nu actor sau student la actorie – care să primească un rol în spectacolul naționalului sibian, pentru reprezentația, programată în 12 iunie. Campania a luat startul joi, 6 aprilie și se va încheia pe 20 aprilie, la ora 24:00.

Festivalul pune la dispoziție două texte scrise de Neil LaBute, care pot fi interpretate, la alegere, de către participanți. Acestea, împreună cu regulamentul campaniei, se găsesc pe site-ul festivalului, www.sibfest.ro.

Campania se desfășoară în trei etape

Astfel, în prima etapă, participanții trebuie să se filmeze în timp ce interpretează unul dintre cele două texte puse la dispoziție de festival pentru acest scop. Odată filmat, materialul se va încărca pe Facebook în postare publică, cu tag către pagina FITS (www.facebook.com/FITSibiu) și link-ul postării trebuie trimis și prin mesaj direct,  via pagina oficială de Facebook a festivalului.

Interpretările din materialele trimise de participanți vor fi analizate de echipa de comunicare a FITS, supervizată de actorii TNRS și, în urma acestui proces, vor fi selectate zece persoane care vor merge în etapa a doua de desfășurare a campaniei.

În a doua parte, care se va derula în perioada 23 – 27 aprilie, cele zece persoane vor fi vizitate de o echipă a festivalului care îi va filma interpretând un al doilea text standard pentru această campanie, pus la dispoziție de către FITS. Filmarea va fi transmisă live, pe Facebook, și se va utiliza pentru realizarea unui clip de final de campanie.

În a treia etapă, câștigătorul va fi desemnat de actorii din distribuția spectacolului „Sărbători fericite”, formată din Adrian Matioc, Ofelia Popii, Cendana Trifan și Marius Turdeanu. Pentru transparență, această etapă va fi filmată și transmisă live.

Fii parte din poveste și la FITS 2017, dintr-o nouă perspectivă!

Ad