Primaria Medias va reamenaja 3 turnuri medievale

Cultura 19.04.2017

3 turnuri medievale vor fi amenajate și dotate de Primărie

3 dintre turnurile medievale din municipiul Mediaș vor fi amenajate de către municipalitate. După ce au fost reabilitate în baza unui proiect european, 3 turnuri din municipiu vor fi amenajate astfel încât în interior să poată fi organizate expoziții și alte evenimente culturale. Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din această lună se află proiectul de hotărâre privind amenajările interioare la 3 turnuri medievale. Este vorba despre turnurile Forkesch, Pietrarilor și Rotarilor. Potrivit referatului care a fost înaintat consilierilor locali, se are în vedere dotarea celor 3 turnuri cu mobilier necesar organizării spațiilor expoziționale, înlocuirea instalațiilor electrice, a celor de detectare și semnalizare a incendiilor precum și dotarea cu instalații sanitare.
Municipiul Mediaș a beneficiat de un proiect prin intermediul căruia au fost reabilitaţi 7.736 de metri pătraţi de ziduri de fortificaţie şi 4 turnuri medievale, valoarea totală a lucrărilor fiind de aproximativ 6 milioane de euro. Turnurile medievale care au fost reabilitate sunt Forkesch, Fierarilor, Rotarilor şi Străzii Pietruite.

Ad