necula

Vindecarea orbirii și vindecarea Orbului (Ioan 9.1-38)

Vindecarea unui orb din naștere. Ce poate fi mai firesc decât asta pentru Dumnezeu? El, acuzatul de toate bolile noastre. Nu înțelegem nici după atâtea secole din momentul descris în Evanghelia zilei că Dumnezeu nu ne este vrăjmaș. Poate dacă am citi până la capăt povestea am fi și mai atenți la Evanghelie. Căci după ce vindecă orbul din naștere, Hristos este subiect de anchetă pentru fericitul ce fusese nenorocit. Până și părinții se dezic de el dinaintea fariseilor ce-l vor pe orb scos din sinagogă (Ioan 9.22). Așa este mereu când legaliștii ar vrea minunea arestată că nu se supune puterii lor de cântărire. Domnul îl întâmpină pe cel dat afară. Omul nu se dezisese de El, ba chiar reușise să pună la punct logica bolnavă a fariseilor. Îi atacă cu inteligență atunci când îi întreabă dacă nu cumva setea de repetare a celor întâmplate se naște din nevoia lor de a se converti la Hristos (Ioan 9,27). Suportat ca orb, omul devine de nesuportat a văzător. E cât se poate de limpede că Mântuitorul nu i-a redat numai vederea luminii celei materiale, numai vederea lumii ci și a celor din adânc, ale luminii celei pline de har. Omul vede nu doar cu ochii fizici. Recunoscând pe Hristos drept Fiul lui Dumnezeu, închinându-se Lui, omul se așază în rândul văzătorilor de Dumnezeu.

Mântuitorul, continuă textul Evangheliei din locul unde noi de obicei încheiem predica, mărturisește: „Eu am venit în această lume pentru judecată, pentru ca cei care nu văd să vadă și care văd să ajungă orbi” (Ioan 9.39). Cuvintele acestea provoacă exclamația fariseilor: „Doar n-om fi și noi orbi!” (Ioan (.40), jigniți oarecum că ar putea fi asimilați pierzătorilor lumii. Dilema propusă de Hristos e jignire pentru orgolioși până astăzi. Dinaintea adevărurilor despre ea, femeia samarineancă, pomenită în duminica trecută, exultă cu inteligență, căutând răspuns de la Hristos. Fariseii ba. Ei sunt răspunsul la toate. De aceea Mântuitorul le răspunde, final al discuției: „Dacă ați fi orbi n-ați avea păcat; dar acum ziceți: Vedem! Tocmai de aceea păcatul vostru rămâne” (Ioan 9.41). Ca la școală odinioară când ne întreba profesorul dacă am înțeles, iar noi, ca să ne dăm mari, juram că da până când testul dovedea contrariul…Hristos e greu de combătut tocmai că privește în adânc problemele. Nu lasă de la sine ca orgoliul să ne rănească mintea. Dar când insistăm ne lasă în orbirea noastră o vreme, uneori o veșnicie. Nu ne cerem să facem pe inteligenții ci chiar să fim. Adică să admitem că nu le știm chiar pe toate și că ajutorul Lui nu face decât să ne înnobileze cunoașterea. A fi orb vindecat e mult mai de preț decât să vezi lume orbindu-te de tine.

Pr. Constantin Necula

Ad