necula

Când sosește timpul roadelor…(Matei 21.33-44)

Din ce în ce mai multe clișee ale vorbirii publice acuză pe Dumnezeu, dese ori și Biserica Sa, parcă și mai des, de un soi de abuz emoțional, vecin cu o terapie abuzatoare legată de frică și de teroare divină. Cine citește atent Parabolele Mântuitorului are la îndemână un scurt ghid al modului de a gândi a lui Dumnezeu. De aceea devine penibil să-i spui Lui cum gândește. Știe bine, credeți-mă. Să luăm exemplul pildei acestei Duminici, a lucrătorilor răi. Povestea este simplă și…actuală. Un om oarecare, stăpân al casei sale, sădește vie și o pregătește de rodire, lăsând-o în grija lucrătorilor. Lucrători, nu slugi și nici robi, adică oameni plătiți să ajute rodirea și să culeagă cele rodite în vie. Răsculați și obraznici, pentru a rămâne stăpâni, ucid. Slugi și pe fiul stăpânului, moștenitorul, gândind că îi pot lua averea. Hristos face apel la logica Ucenicilor și a noastră: Când va veni stăpânul ce va face acelor lucrători? Dacă ar fi astăzi de gândit, după logica libertăților evazioniste de morală, ar trebui o anchetă și să fie respectate drepturile omului, ar trebui căutat un avocat, bun, plătit din banii furați de la stăpân dacă se poate și, probabil, cu o judecată direcționată prin ajutor direct, omul s-ar afla și păgubit și cu moștenitorul ucis. Pentru că, nu-i așa, cine-i mai guraliv și agresiv are dreptate, dreptul este al celui care știe să facă lobby mai puternic și să prezinte mai lacrimogen situația în media. Vai, ce victime ale abuzului stăpânului se mai dau ucigașii. Astfel gândim noi. Dumnezeu, stăpânul lumii, al cărui Unic Fiu moare pentru noi este vinovat de toate abuzurile lumii în care noi facem legea. Iar El plătește. Chiar cu Imaginea Sa.

Nu sunt răutăcios Încerc numai să vă spun cât de ciudați am devenit. Cât de important ne pare ce spunem fără a mai fi atenți la ce gândește Dumnezeu în favoarea noastră, mereu și mereu. Pilda aceasta are și un amănunt, scăpat de mine de ani de zile în lectură. Stăpânul trimite slugile în vie doar când sosește timpul roadelor. La maturizarea lucrătorilor în lucrarea lor. De aceea ceea ce putem admite tinereții, bricolajul duhovnicesc ori incongruența gândirii, nu prea mai merge admis maturității în gândire. Scriu aceste gânduri amintindu-mi cât de lipsiți de minți mature suntem în clipa aceasta, cât de departe de minunea rodirii ne ținem ca Neam acceptând ca lucrătorii- tocmiți și plătiți de noi- să ne ucidă visele de libertate și moștenirea de încredere umană ce ne-a mai rămas. Prezența lui Dumnezeu în lume nu ține de ambiții democratice. Ține de Creație și finalitatea ei. Vremea rodirii poate fi oricând. Doar să nu te transformi în ucigașul lui Dumnezeu, ca să dai bine pe sticlă ori în cotidiene ieftine.

Pr. Constantin Necula

Ad