necula

Curajul statorniciei în credință

La prima vedere pare că între pomenirea Părinților Bisericii participanți la Sinodul VII Ecumenic (Niceea, 23 septembrie- 13 octombrie, 787) și Pilda semănătorului (Luca 8. 5-15) nu este nici o legătură. Pentru unii nici nu mai contează ca istorie, deși la vremea trădărilor de acum tema este grea și motivantă: statornicia.

Este ceea ce atrage atenția Mântuitorul în parabola Sa, povestindu-le oamenilor, pe înțelesul lor și al nostru, când concluzionează: „Iar sămânța de pe pământ bun sunt cei cu inima curată și bună (care) aud cuvântul, îl păstrează și îl rodesc în răbdare” (Luca 8.15).

A ține inima curată, a păstra, a rodi și a răbda. Par că sunt caracteristici ale omului din altă lume decât a noastră, o lume apusă, nu-i așa sub soarele orbitor al inimilor agitate de ură, risipitoare, neroditoare în Duh și nerăbdătoare în făptuire.

În lumea softului, rodirea pe îndelete, creșterea fără arderea etapelor și fără inventarea unora etape inutile devine imposibilă. Hristos Domnul ne știe pe toți, din toate timpurile. Îndemnul lui la curăție și rodire înseamnă și îndemn la statornicie, la refuzul trădării credinței de dragul unei pretinse modernități, sucombate în fașa inutilității.

Suntem prinși și astăzi în capcanele entuziasmului fără rod, al seminței epuizate în eforturile inutilului ideologizat- sămânța călcată în picioare de drumeți, a rodirii absurde, pe piatra inutilului ca formă de știință a cunoașterii.

Nu vă mirați și voi în ce domenii se investește inutil de ani buni, în ce direcții se epuizează eforturile umanului, cât cheltuie lumea pe progrese inutile? Nu de ieri. Dar mai ales de azi.

La polul opus statornicia. Asumarea cu responsabilitate a Evangheliei ca izvor al cunoașterii, mai ales al cunoașterii de sine, început al înțelepciunii și culturii umanului. O omenitate nu lipsită de curajul acrobatulului, îmbătat de risc, cum ar zice Zacharias Lichter al lui Matei Călinescu, risc inutil. Care și-a pierdut grandoarea căci nu mai exprimă voința inflexibilă a martirajului ci dexteritatea expusă într-un cult al riscului.

Afectată de lipsa responsabilității statornice, roditoare în Harul mărturisirii. Aici suntem în clipa de față. Dinaintea riscului idolatrizării lui Dumnezeu și a credinței din lipsa curajului de a asuma responsabilitatea de a fi, de a exista în numele și sub mișcarea de Duh a prezenței lui Dumnezeu.

O lume sălbăticită, care-și cultivă drumurile, pietrele și zonele sterpe de duh, asimilând de bune toate ocultismele și sincretismele unui curaj bolnav de inutilitate. De cealaltă parte inima curată și bună, auzirea cuvântului, păstrarea și rodirea întru răbdare. Alegeți!

  • Butum Maria

    Parinte ma doare sa spun ca duc o lupta continua in incercarea de a pastra cat se mai poate din credinta crestina.Recunosc, ca nu am facut nimic ptr.fiul meu ca sa l apropii mai mult de Dumnezeu, acum casatprindu se sotia lui face parte dintr o secta.Credeti ar trebui sa las totul in grija lui Dumnezeu in conditiile in care nepotii mei gemeni de12 ani sunt inconjurati de lucriri urate si infioratoare?

Ad