Evanghelia Duminicii acesteia ne vorbește despre un bogat anonim și dreptul Lazăr. Sărăcia mereu poartă nume pe când bogatului nemilostiv îi este refuzată veșnicia prin reținerea numelui său. Suntem în plină provocare. Evanghelia de la Luca (16.19-31) păstrează imaginea aceasta, dureroasă, a unui om ce se crede împlinit că le are pe cele materiale din plin. Un om care trăiește pentru sine și bogăția sa, o bogăție perisabilă, aflată mereu pe muchea pierderii, la marginea prăpastiei non-sensului. Lazăr nu sărăcise de lene. Starea de sănătate, amănuntele sunt surprinse de un doctor, Luca, precum și vecinătatea sa cu unul din animalele spurcate ale Legii, câinele, îl fac să fie socotit mai mult câine decât om, mai mult animal decât ființă umană. Alungarea sa în maldărul de gunoi, rănit de bube și izolare îl aseamănă dreptului Iov, fără a-l asemăna acestuia în rezistența la provocatoarea ideologizare a răului la care acela fusese supus de către prietenii săi. Moartea este cea care face diferența. Așezarea după moarte, aviz celor care și-au din averi țintă finală vieții.
Povestea rostită de Hristos dinaintea oamenilor este mai mult rugăciune decât pildă. Domnul ne îndeamnă să luăm aminte. Suntem cu mult mai mult decât averea noastră, cu mult mai înalți sufletește decât statura duhovnicească pe care ne-o bănuim în neatenția vieții noastre. Ce spune El ține de un adevăr inalienabil: nu bogăția este păcatul ci bogăția nemilostivă, îmbogățirea prin sărăcirea sufletului. Cine poate să-și păstreze neatins sufletul atunci când devine avut, ordonator de creditare propriei bogății materiale. Cum sărăcia din lene ori neatentă chivernisire nu este motiv de laudă în virtuți. Dacă privim atent la cele ce se întâmplă în viețile noastre suntem când bogați neatenți când săraci cu ifose de virtute. Poate că recitirea atentă a Evangheliei ne aduce aminte de provocările reale ale vieții, de sensul veșniciei care crește cu fiecare clipă pe care o trăim lângă Hristos, candidați la sânul lui Avraam. La extrema cealaltă, despărțiți de o prăpastie pe care doar iubirea Domnului Hristos o poate trece, îmbolnăviții cu sindromul Dinu Păturică (până când vom mai vorbi de el la ora de Română, înainte de a-l descoperi careva vinovat și scos din literatură!). Oameni care, îmbogățiți fiind, se cred împărați și se îmbracă, asemeni Bogatului în hlamida imperială, necuvenită înveșmântare pentru mediocritatea bogăției nemilostive. Săraci împliniți în răbdare și bogați milostivi, alternativele imperiale ale lumii de acum.
