necula

Împărțitu-s-a oare Hristos? 

În Duminica aceasta, următoare Schimbării la Față, Biserica ne propune să medităm asupra minunii cu înmulțirea pâinilor (Matei 14. 14-22). Un popor învățat de Hristos, săturat apoi cu pâine. Dinaintea unor Apostoli uimiți mereu de soluțiile găsite de Domnul Iisus, supuși unor lecții de viață continue și uimitoare pe care le înregistrează Evangheliile, iar nouă ne sunt hrană nădejdii și credinței până azi, până la sfârșitul veacurilor. Apostolul Duminicii ne mută însă cu ceva ani mai târziu în istoria creștinismului. După nici o sută de ani, creștinii, oameni fiind, împărțeau Biserica în „bisericuțe”, în alveole de Biserică, fragmentând unitatea în funcție de învățători și botezători. Fenomenul nu a dispărut. Dincolo de confesionalismul credinței creștine, care înseamnă totuși diferențe de mărturisire, deci și ruperi de Evanghelie, în sânul fiecărei confesiuni pivotăm în funcție de unul sau altul dintre învățători. Nu putem vorbi însă, de exemplu, de Ortodoxie și „ortodoxii”, pluralul în cazul Adevărului transformându-l pe acesta în „dreptăți de grup”, irelevante pentru mărturia Bisericii. De aici greutatea înțelegerii unor aspecte de viață sinodală a Bisericii, nelămurirea cu privire la opinii diferite în gândirea pastorală a acesteia. Unitatea de Duh nu anulează caracterul creativ al membrilor Bisericii, nu anulează dreptul de a gândi sau acționa. Păstrează însă un nucleu de Adevăr ce nu poate fi diluat în numele niciunei libertăți de grup sau persoană. Cât de minunat explică această realitate Mitropolitul Kallistos Ware: „Mântuirea este lucrarea lui Dumnezeu, dar, fără noi, nici Dumnezeu nu face nimic, după mărturia Sf. Macarie Egipteanul (Omilii duhovnicești): „voința omului e o condiție esențială, căci fără ea nici măcar Dumnezeu însuși nu face nimic”. Relația dintre harul dumnezeiesc și libertatea omului rămâne o taină dincolo de puterea noastră de înțelegere. Deși afirmăm că voința liberă a omului este o condiție esențială mântuirii, aceasta nu înseamnă că mântuirea este „câștigată” sau „meritată”. Ar trebui, mai degrabă, să considerăm că lucrarea mântuirii noastre este cu totul și pe de-a- ntregul un act al harului divin, și, totuși, în acest act al harului divin, noi, oamenii, rămânem cu totul și pe de-a-ntregul liberi. Cooperarea noastră omenească în sine este întotdeauna lucrarea Sfântului Duh căci „Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său ca să ne mântuiască- să ne convingă, dar nu să ne constrângă: căci forțarea este străină de Dumnezeu” (Epistola către Diognet, sec. II)” (Cum suntem mântuiți?, Cluj, 2016). Lecția Schimbării la Față întărește mereu lecția nevoii de unitate în Duh a istoriei și oamenilor ei.

  • maria neicu

    Importanta este apropierea de Biserica ! Apoi vine dorinta de cunoastere ce naste curiozitatea ce mânã spre cercetare ! Drumul cãutãrilor este lung si cu piedici si cu nestiintã … Asa cã înaintasii – trebuie sã arate calea în caz de bulversare , trebuie sã încurajeze cercetarea prin sfat si cuvinte de lãmurire , cuvinte de usurare a întelesurilor … Asa ca … Nu putem fi toti egali … fiecare este pe nivelul sau ! deci si ca functii – fiecare face ce este apt de a lucra ! Dumnezeu Plouã , dar fiecare strânge cât poate ! cât se strãduieste sau cât este lãsat sã participe …. poate are altceva de fãcut ; Dumnezeu i-A încredintat alte sarcini …. Socoteala Nu este in ce functie te afli – ci cât suflet pui pentru Dumnezeu si Lucrarile Sale !!! Socoteala Este în Mâinile Domnului – EL Face Aprecierile !!! Doamne !!! Ajuta-ne sa putem spori în cele ce avem de îndeplinit !!!

Ad