necula

Un gând de început de an școlar…

Anul școlar începea odinioară, și nu de azi de ieri, în 15 septembrie, legând speranțele școlarilor și profesorilor de Sfânta Cruce. La Sibiu și Teologia începea în aceeași zi, Mitropolitul Nicolae Bălan alegând ca Hram Capelei mitropolitane pe Sf. Nichita Romanul, prăznuit pe 15 septembrie și el deloc din întâmplare. De ce se lega Școala de Cruce și Biserică? Pentru că atât școala cât și biserica orientau copiii către lecția Crucii, a Jertfei și către lecția Învierii. Scria un profesor de odinioară, preotul Gheorghe Maior: „Vrem așadară creștini buni și vrem să știm cum îi putem avea? Când am spus creștin bun am înțeles un om, în care nu mai trăiește el, ci Hristos Iisus, Domnul; am înțeles caracter, ori (mai modern) o personalitate creștină, pe unul care își ia de model pe Sf. Ap. Pavel, pe Sf. Vasile c. Mare, Ioan Gură de Aur ori Grigorie de Nazianz; am înțeles un om care întrupează o perfectă armonie sufletească, se conduce de adevărată libertate internă, de nefățărită iubire de adevăr și dreptate pentru toți oamenii și care socotește viața aceasta trecătoare o luptă pentru fericirea omenimii și a sa proprie, înainte și după moarte. Iată ce aș dori să văd dezvoltându-se la elevul de școală. Și o muncă, care să dea astfel de roade, este posibilă și reușește chiar într-o vreme ca cea de azi, care nu se deosebește de a sfinților Apostoli și Părinți decât prin depărtarea anilor și prin neputința noastră. Sufletul este acelaș. Și în sufletul fiecărui om, în fundul inimii lui zace credința ca un cărbune aprins, dar acoperit de spuză și uneori de cenușe, cărbune care așteaptă să fie spulberată cenușa și să i se dea oxigenul trebuincios pentru a lumina și a încălzi pe om pe drumurile vieții. Elevului nu-i trebuie credință, nici caracter; le are pe amândouă; el n-are lipsă decât să-i îndrepți atenția, -grija!- asupra lor și să-l sprijinești binevoitor în opera de curățire și dezvoltare a lui; îi trebue în nemijlocită apropiere un cărbune mai mare, mai puternic, care arde viu, și care prin puterea focului să stimuleze la ardere mai vie ca să poată lumina și încălzi și el. să le dăm deci elevilor la catedră profesori- profeți- cărbunele cel mare și aprins, și să le dăm oxigen: lectură bună și un mediu creștin, profund creștin. Lumii de azi și de mâne îi trebue să-i faci din cugetarea ei cugetare creștină, lumină creștină, și din simțirea ei pervertită simțire nobilă, creștină, care să dea căldură vieții seci și reci de azi. De se poate face pentru elev numai atâta în biserică și școală, s-a făcut deajuns. Restul vine de la sine”( Cum am putea crește creștini buni din elevii de școală? (Conferință), Sibiu, 1926, p. 3-4). Să spulberăm dar cenușa din sufletul copiilor, să le redăm oxigenul trebuincios adevăratei vieți!

Ad