necula

Doamne, leproșii știu Calea…

Mereu sunt mânat, la vremea lecturii acestea din Evanghelie, numită „a celor 10 leproși” (Luca 17.12-19), să mi-aduc aminte de textele care schimbă viața celui care citește. Și fie că mi-aduc aminte de verbul credinței, fundamental restructurat generației mele în scrisul lui Nicolae Steinhardt, din Dăruind vei dobândi (Baia Mare, 1992), sau minunata lume a lui Francisc de Assisi așa cum a prezentat-o Hermann Hesse (Francisc de Assisi, RAO, 2015). Întâlnirea Mântuitorului cu leproșii are ceva care schimbă vocabularul credinței în lumea ce o străbate. Sigur că cei 9, care pleacă spre Ierusalim, caută să-și împlinească porunca primită. Așa erau crescuți: Dumnezeu poruncește, noi executăm. Un soi de executanți, de corecți împlinitori ai Legii. Samarineanul, al 10-lea, chiar nu avea unde merge. Decât să urce spre coamele Samariei, unde Hristos avea să se întâlnească cu femeia cananeeancă – la fel de nesupusă Legii și fără legalitate în închinare. Samarineanul ne deschide nouă, celorlalți, calea spre adevărata închinare. Ne dovedește că fiecare ungher al lumii e loc dăruit de Dumnezeu cu Har. E și sensul Bobotezei, dacă vreți, anume cela că este Hramul lumii restaurate de El, Dumnezeul care dă nu doar sănătate leproșilor ci și sens închinării lor. În contextul acesta, de început de an și de început de urcuș duhovnicesc – se vede deja pragul Postului Mare, poate că înțelegem mai atent la ce sunt buni sfinții. Ei sunt astfel de oameni prin care calea către Hristos se validează. Pentru noi, cei care nu aveam Templu la Ierusalim, astfel de oameni ne sunt fundamentali. Scrie Hesse, chiar în deschiderea volumului său: „Dintotdeauna au trăit pe Pământ oameni mari și minunați, care nu își doreau să devină cunoscuți prin fapte singulare și teribile sau prin lucrări de poezie ori literatură. Și, cu toate acestea, asemenea spirite au avut o influență uriașă supra popoarelor și epocilor, lumea vorbind despre ele cu multă râvnă și dorind să afle cât mai multe despre ele, iar, astfel, numele și vestea despre viața lor s-au răspândit din gură în gură și nu s-au pierdut niciodată în tumultul secolelor și al vremurilor în schimbare. Căci influența unor oameni astfel croiți nu se simțea în acțiuni sau cuvântări ori opere ocazionale, ci, mai degrabă, prin faptul că întreaga lor viață părea născută dintr-un singur spirit mare și unit, înfățișându-se privirilor noastre ca o imagine luminoasă și dumnezeiască. Chiar dacă nu au realizat nicio singură operă exterioară mare, acești oameni exemplari au devenit în decursul timpului îmblânzitori ai sufletelor prin simpla lor existență, dedicându-și faptele și viața unui spirit superior, la fel cum un arhitect și un artist nu creează o catedrală după bunul plac sau dintr-o toană, ci urmând o ideea și un plan clar și limpede, care să-i ajute să ducă totul la bun sfârșit. Erau suflete fierbinți și puternice, măcinate de o sete enormă după eternitate, care nu le lăsa vreme de odihnă și de bună stare până nu recunoșteau, dincolo de obiceiurile și arta vremii și contemporanilor lor, o anumită lege după care să-și orienteze din acea clipă acțiunile și speranțele” (Op. Cit., p. 7-8).

Mergând pe cale, tânărul – cavaler Francisc din Assisi întâlnește un lepros. Îmbrățișarea lui îi schimbă viața. Nu ocoliți leproșii de dragul nobililor. Leproșii știu calea.

  • Lianne

    Leproșii suntem chiar noi, cei care ortodocși fiind, nu ne străduim suficient să ne debarasăm de vechile năravuri și patimi. Si așa murdari fiind, vrem să ne aruncăm în brațele Maicii Domnului, ca Thomas de Kempis sau să vedem îngeri și Lumina necreată, ca înșelații…

Ad